SUMĂ DUBLĂ! Suma acordată pentru un tânăr fermier român care se instalează ca șef de exploatație agricolă crește de la 50.000 de euro, cât este în prezent, la 100.000 de euro. Decizia a fost luată la Bruxelles și este anunțată și de ministrul agriculturii, Adrian Oros, și europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), vicepreședintele COMAGRI, Parlamentul European.
Sprijinul de 100.000 de euro pentru un tânăr fermier ar urma să fie acordat în perioada următoare, chiar în anii de tranziție spre noua politică agricolă comună, 2021-2022.
Sprijinim instalarea tinerilor fermieri, cu teren agricol concesionat de la stat, până la 50 ha/fermier, și prin alocarea sumei de aproximativ 520 de milioane de euro, a anunțat europarlamentarul Daniel Buda.
Ministrul agriculturii Adrian Oros a precizat care este cuantumul stabilit pentru ajutorul acordat unui tânăr fermier.
"Pe lângă faptul că, în următoarea perioadă, intensitatea de sprijin va fi de maxim 100.000 de euro, nu 50.000 de euro, pentru instalarea tinerilor fermieri, încercăm şi chiar facem acest lucru, pentru prima dată: acolo unde există teren al statului, gestionat de ADS (Agenția Domeniilor Statului n.r.) să îl concesionăm, prin atribuire directă, tinerilor fermieri şi nu, să zic aşa, băieţilor deştepţi sau clientelei politice, cum s-a făcut până acum. De asemenea, am splitat (împărțit n.r.) programul de instalare a tinerilor fermieri, încât o parte din el este destinat tinerilor din diaspora, pentru că sunt foarte mulţi care lucrează în agricultura altor state şi vrem să le dăm posibilitatea să se întoarcă în agricultura românească", a declarat Adrian Oros.