Fermierii care au solicitat anul acesta plata subvențiilor APIA trebuie să știe că sunt penalizați la banii care li se cuvin dacă nu și-au declarat în cererea unică APIA toate suprafețele de teren.
Sancţiuni pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor
În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu declară toate suprafeţele, iar diferenţa dintre suprafaţa totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, şi suma dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mare de 3% din suprafaţa totală declarată, valoarea totală a plăţilor directe pe suprafaţă şi/sau a sprijinului în cadrul intervențiilor privind plățile pe suprafaţă cuvenite beneficiarului pentru anul în care s-a constatat nedeclararea, se reduce cu până la 3% în funcţie de gravitatea omisiunii, astfel:
a) dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 3%, dar mai mic sau egal cu 30% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 1%;
b) dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 2%;
c) dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 50% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 3%.
În cazul în care diferenţa dintre suprafaţa totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, şi suma dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mică sau egală cu 3% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul nu va fi sancţionat. (ORDIN nr. 483 din 07.11.2023 pentru aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil intervențiilor şi ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, aferente cererilor de plată începând cu anul de cerere 2023)
Informații obținute de Agroinfo de la APIA.