Adama
Vinasa Rompak

Cotizație 3% din subvențiile APIA ale fiecărui fermier pentru Fondul național de sprijin 2023-2027!

Publicat: 06 februarie 2022 - 10:37
1 comentarii   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Există posibilitatea ca, în paralel cu măsura de asigurare pe Pilonul II, gestionată de AFIR, respectiv actuala măsură 17.1, să construim un Fond național de sprijin pentru perioada 2023-2027. Acest fond se va constitui din contribuțiile tuturor fermierilor beneficiari de plăți directe, prin reținerea anuală a unui procent de 3% din suma care va fi plătită fiecărui fermier în parte, anunță ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, într-un comunicat transmis de MADR către Agroinfo.

Consultările online cu entitățile publice și private implicate în elaborarea Planului Național Strategic (PNS) s-au încheiat în data de 03.02.2022, cu ultima rundă de întâlniri, fiind abordate măsurile de investiții și alte intervenții în domeniul agricol, finanțate din Pilonul II PAC, Eco-schemele, finanțate din Pilonul I, intervențiile de mediu și climă, precum și alte angajamente de dezvoltare rurală, în coordonarea ministrului Adrian CHESNOIU.

Prima reuniune a avut ca temă dezbaterea propunerilor care au vizat Contribuțiile financiare la plata primelor de asigurare și cele pentru Fondul național de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole.

“Există posibilitatea ca, în paralel cu măsura de asigurare pe Pilonul II, gestionată de AFIR, respectiv actuala măsură 17.1, să construim un Fond național de sprijin pentru perioada 2023-2027. Acest fond se va constitui din contribuțiile tuturor fermierilor beneficiari de plăți directe, prin reținerea anuală a unui procent de 3% din suma care va fi plătită fiecărui fermier în parte. Nu va fi un drum ușor, dar trebuie să atragem companiile de asigurări către agricultură, pentru polițe facultative. Trebuie să avem acest mecanism statal pentru a răspunde cât mai bine provocărilor viitoare”, a declarat ministrul Chesnoiu. 

chesnoiu-13-ian_b

Ministrul agriculturii a precizat că, din discuțiile avute cu firmele de asigurări, reiese că este momentul optim pentru a pune bazele acestui fond care să facă mai ușoară gestionarea riscurilor în agricultură, având în vedere efectele schimbărilor climatice.

La cea de-a doua reuniune au fost analizate intervențiile privind bunăstarea animalelor care se vor regăsi în noul Plan Național Strategic.

“Prin toate consultările desfășurate în ultimele 3 săptămâni, m-am asigurat că elaborăm un document care răspunde nevoilor reale ale agriculturii românești pe termen scurt, mediu și lung. Trebuie să ținem cont de încadrarea în Regulament și am căutat soluții viabile pentru stimularea fermierilor. Toate măsurile vin să sprijine producătorul român. Trimitem la Bruxelles un plan național strategic ce va reflecta specificul agriculturii românești”, a adăugat ministrul agriculturii.

La întâlniri au mai participat Daniela REBEGA - director general AMPNDR, Adela ȘTEFAN - director AM PNDR, Cristiana CONSTANTINESCU - director în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Agricole (AFIR), Maria TOMA - director MADR, Mihai NEAGU – director MADR, Andrei BĂLAN - șef serviciu AMPNDR, precum și experți ai APIA, AFIR, ai unor organizații importante din zona dezvoltării rurale și agriculturii.

Vizualizat: 2201 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Subvenția APIA de maxim 248 euro/animal plătită săptămâna asta crescătorilor de vaci!

Subvenția APIA de maxim 248 euro/animal plătită săptămâna asta crescătorilor de vaci!

10 decembrie 2024 - 07:52

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început din 2 decembrie 2024 plățile finale aferente acestui an. Astfel, pe lista de plată se adaugă și subvențiile APIA care nu au fost incluse la avansul APIA. PD-08 - Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, ecoschemă așteptată de crescătorii care au bifat-o pe cererea de plată.

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

Vremea pentru următoarele două săptămâni!

09 decembrie 2024 - 19:18

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Francisc Rákóczi
|
02. 07, 2022. Monday 06:48
Ma tem ca aceasta masura va fi luata doar ca sa mai scoata niste bani din buzunarul producatorilor(vezi RCA).Daca se produce o dauna,asiguratorul cauta(si gaseste) motive sa nu plateasca integral valoarea acesteia.Vor fi bani platiti de intreaga masa a producatorilor,beneficiind de despagubiri doar cei cu ferme mari,care isi pot permite si avocati care sa-i reprezinte in instanta.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii