Adama
Vinasa Rompak

Comunicat APIA de astăzi!

Publicat: 17 noiembrie 2021 - 14:03
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 27 martie – 2 aprilie 2022, se va desfășura în Singapore și Vietnam o misiune comercială la nivel înalt.

Delegația de afaceri va fi formată din reprezentanți de seamă ai companiilor din domeniul agroalimentar și organizații de producători, va fi condusă de Comisarul Janusz Wojciechowski și se înscrie în seria manifestărilor care vizează promovarea produselor agricole, conform notei transmisă de Comisia Europeană.

Manifestarea va îmbina vizitele oficiale cu acțiuni de promovare și misiuni de afaceri, urmând să fie organizate și seminarii ce vor avea ca tematică caracteristicile pieței locale și tendințele consumatorilor. De asemenea, programul va include vizite în magazine de desfacere, inclusiv la târgul FHA, găzduit în acea perioadă în Singapore.

În acest context, APIA adresează o invitație tuturor organizațiilor de producători interesate, dar și companiilor private, de a-și desemna reprezentanți care să ia parte la această misiune comercială la nivel înalt.

Precizăm că toate cheltuielile privind transportul și cazarea vor fi reținute în sarcina participanților.

De reținut este faptul că, la delegația de afaceri poate participa un singur reprezentant oficial per companie sau asociație, alte persoane având permisiunea strict de a însoți grupul, existând posibilitatea de a le fi refuzată participarea la anumite evenimente. În acest sens, recomandarea este ca numărul de persoane desemnate pentru reprezentare să fie unul limitat.

Persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul de cerere până la data de 30 noiembrie 2021, accesând următorul link:
https://ec.europa.eu/.../runner/HLMAgriSingapore_Vietnam2022

Comisia Europeană va confirma participarea până la data de 15 decembrie 2021.Pentru întrebări suplimentare, vă puteți adresa direct la Agenția Executivă pentru Cercetare (REA): REA-AGRI-EVENTS@ec.europa.eu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură rămâne întotdeauna la dispoziţia dumneavoastră și orice întrebări care vizează implementarea măsurii privind acțiunile de informare și promovare a produselor agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, pot fi transmise la adresa de e-mail: promovare@apia.org.ro.

Invitația la evenimentul menționat poate fi consultată pe site-ul APIA, accesând următorul link: http://www.apia.org.ro/.../2021-10-18-Invitation-ManCom....

APIA mereu alături de fermieri!

Vizualizat: 20926 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Paduraru
|
11. 18, 2021. Thursday 09:11
Romania nu produce decat un sfert din alimentele ce le consuma populatia tarii, si acum avem nevoie sa promovam produsele la mama dracului in Vetnam.
APIA sa cheltuiasca banii pe lucruri mai pretioase.

Tara arde si baba se piaptana. o vorba care a ramas valabila
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii