Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează astăzi că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2022.
Suma autorizată la plată în valoare de 5.062.305,55 lei se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 28 solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
„Am asigurat finanțarea serviciilor prestate în luna ianuarie 2022 pentru înregistrarea și testarea calității genetice a raselor de animale, pentru că este extrem de important să sprijinim fermierii crescători de animale pentru a face față competitivității crescute din acest sector. Îmbunătățirea continuă a randamentului efectivelor de animale este esențială pentru dezvoltarea afacerilor din sectorul zootehnic”, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.
Reamintim că prin HG nr.1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al efectivului de animale, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul animalelor sau a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.
Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.
Solicitanții ajutorului de stat sunt asociații sau organizații de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare;
sunt acreditați de către ANZ pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale;
efectuează serviciile menționate anterior;
realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare sau conservare al rasei pentru care solicită sprijinul financiar.
Intensitatea ajutorului de stat este:
de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;
de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al șeptelului (efectivului de animale), cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.