În această lună, peste 264 de milioane de euro au fost rambursate României de la Comisia Europeană pentru proiectele FEADR. Suma reprezintă plățile compensatorii pentru fermieri, crescători animale și investițiile în ferme, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Comisia Europeană a transferat oficial României suma 264.043.355 de euro la începutul lunii martie 2023, reprezentând cheltuieli efectuate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și solicitate pentru decontare de către țara noastră pentru perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2022.
Astfel, conform informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 2 martie 2023 și reprezintă rambursări din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – 248.417.217,60 de euro și din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) – 15.626.138,79 de euro.
„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea acestor cheltuieli și mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de implementare și plată în deplină concordanță cu cerințele regulamentelor europene. Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 7,8 miliarde de euro pentru investițiile în agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural finanțate prin Agenție.”, a precizat George Chiriță, directorul general al AFIR.
Sumele solicitate și rambursate reprezintă plățile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).