Clarificări AFIR privind actualizarea prețurilor pentru implementarea investițiilor publice finanțate din FEADR, anunță astăzi Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în comunicatul transmis Agroinfo.
Pentru ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență 64/ 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat o serie de clarificări în atenția beneficiarilor publici.
Astfel, conform OUG 64/ 2022, beneficiarii publici pot majora cu maximum 25% valoarea eligibilă a contractului de finanțare, cu încadrarea în limitele valorii sprijinului public nerambursabil, aprobat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
„Nota de clarificare emisă de AFIR și publicată pe pagina de internet www.afir.info, detaliază prevederile Manualului de procedură pentru implementare – Secțiunea I Contractarea și modificarea contractelor de finanțare, pentru o mai bună înțelegere a modalității de transpunere a procentului de 25% pe liniile bugetare și respectiv pe coloana aferentă rezervei necesare ajustării cheltuielilor eligibile din bugetul indicativ al proiectelor finanțate din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prezentând și exemple în acest sens”, a subliniat George Chiriță, directorul general al AFIR.
Clarificările AFIR vizează beneficiarii publici sau cei asimilați ca beneficiari publici (ONG-uri, Organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații – OUAI, Asociațiile de dezvoltare intercomunitară – ADI etc.) care au contract de finanțare încheiat cu AFIR prin submăsura 4.3, componenta infrastructura de acces agricolă și pentru cea de irigații, prin submăsura 7.2, pentru investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, prin submăsura 7.6, pentru investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural și prin submăsura 19.2, Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală aferentă beneficiarilor publici. Astfel, clarificările au în vedere bugetul indicativ al proiectelor depuse, mai exact revizuirea devizului general pentru situațiile în care procedura de atribuire nu a fost publicată sau urmează a fi reluată.
Pentru mai multe detalii, puteți consulta Nota de clarificare privind aplicarea OUG 64/ 2022 publicată pe site-ul www.afir.info.