Crimă în prima zi a Crăciunului în Satu Mare. Apelul la Serviciul Unic Apeluri de Urgență a fost efectuat imediat după crimă, chiar de către criminal. Conform informațiilor PresaSM, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, judecătorii Tribunalului Satu Mare au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.
Conform informațiilor PresaSM, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, originar din județul Iași, aflat la o fermă de animale situată în zona străzii Stupilor (zona Drumul Careiului) din municipiul Satu Mare, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, l-a ucis în bătaie pe un sătmărean, în vârstă de 49 de ani.
foto PresaSM
Amândoi munceau ca și ciobani la o fermă de animale din zonă. După ce l-a omorât în bătaie, desfigurând victima, criminalul a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 și și-a anunțat fapta. Polițiștii ajunși la fața locului l-au imobilizat pe autor, iar criminaliștii și polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au deschis o anchetă și au strâns probe. Decesul a fost confirmat la fața locului de către un medic legist.
Corpul neînsuflețit va fi dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate întreaga dinamică a acestei crime. Procurorii și polițiștii îl audiază pe individ la această oră pentru a afla întregul context. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.
Decizia Tribunalului Satu Mare: „(…)admite propunerea formulată în dosar nr. 472/P/2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Dispune arestarea preventivă a inculpatului CRISTIA PETRONEL, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, pe o durată de 30 zile, de la 25.12.2023 şi până la data de 23.01.2024 inclusiv”.