Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

Ce se întâmplă cu milionul de euro rămas de la micrograntul 5.000 euro/beneficiar și de la grantul 120.000 euro/beneficiar?

Publicat: 04 iulie 2022 - 08:05
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Contractele pentru obținerea micrograntului în agricultură de 5.000 euro/beneficiar și a grantului pentru capital de lucru de maxim 120.000 euro/beneficiar au avut termen limită 30 iunie 2022. Până la această dată, au fost definitivate listele cu cei care vor încasa aceste ajutoare.

Pe 1 iulie 2022, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care s-a ocupat de semnarea contractelor pentru microgrant, cât și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, unde s-au semnat contractele pentru grant capital de lucru, au comunicat că nu au fost acoperite integral sumele alocate pentru cele două măsuri.

APIA a comunicat vineri, 1 iulie 2022, că "până la termenul limită, din cei 10.000 de aplicanți calificați în conformitate cu prevederile art.8, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro. Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită)."

Pentru micrograntul de 5.000 euro/benefciar a fost alocată suma de 50 milioane de euro. Astfel, prin nesemnarea contractelor a rămas necheltuită suma de 560.000 euro.

Aceeași situație și pentru grantul capital de lucru de maxim 120.000 euro/beneficiar din agricultură și industrie alimentară. Potrivit comunicatului emis de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, tot pe 1 iulie 2022, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro. Suma alocată este 250 milioane euro, deci au rămas și de aici 500.000 euro.

„Până la data de 30 iunie, din totalul aplicanților înscriși în cadrul programului IMM-AGRI FOOD (granturi pentru capital de lucru), respectiv 10.961 de societăți cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.
Concret, 99.8% din buget a fost contractat în termenul impus de cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat, instituite cu scopul sprijinirii economiei în contextul pandemiei COVID-19. Diferența de 0.2% este reprezentantă de contractele nesemnate în termen de către aplicanți”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Paradoxal, a fost bătaie pentru obținerea banilor și, totuși, au rămas bani, 1.060.000 euro. În timp ce din cele două măsuri a rămas, în total, un milion de euro, fermierii care au accesat micrograntul sau grantul și au căzut sub listă sunt extrem de nemulțumiți, pe bună dreptate, de modul în care au fost gestionate cele două măsuri. Pentru micrograntul de 5.000 euro/beneficiar destinat micilor fermieri s-au depus peste 30.000 de cereri, în condițiile în care bugetul ar fi acoperit 10.000 de beneficiari. Însă cum se vede, nici 10.000 nu beneficiază de această sumă. 

"Liliana Zahariuc: Noi cei rămași pe dinafară ce facem? De ce mama dracului ne-ați purtat pe drumuri și am mai investit și bani și timp !

Nicoleta Balaj: Cu noi cei peste 10000 ce faceti?ne lăsați baltă noi nu muncim la fel ca cei lalati poate chiar mai mult deoarece nu avem utilaje de care avem mare nevoie

Cristi Toma: Fondurile s-au epuizat în 15 minute.Chesnoiu a organizat microgranturile de 5000 de euro pt că da bine la televizor.Dar pt această măsură s-a alocat a șasea parte din fonduri cu toate că numărul fermelor mici e mult mai mare decât fermele mari.În realitate,acolo a fost lovitura,iar firmele prietene s-au înfruptat cu câte 120000 de euro pt că regula s-a schimbat în ultimul moment iar prietenii au informația.La microgranturi,Chesnoiu s-a așezat ca popa la boboteaza și aruncă crucea în apă.Iar fermierii s-au aruncat că berbecii. Acum văd că se da vina pe consultanți.Dacă era o împărțire corecta nici nu era nevoie de consultanți.În definitiv,toți fermierii au avut condiții dificile acești ani.

Mihaela Tritean: Eu am fost poziția 7000 și nu am fost chemată la semnat. Doar până la 3000 au fost chemați la semnat am auzit.

Vasile Toma: Microgranturi,așa le-ați zis, mizerie românească pentru țăranii cu studii în calculatoare... .......mânca-v-ar tata de academicieni!????

Alin Ghergheli: Vom merge restul în instanță, de luni face grupul și gata."

Acuză fermierii în comentarii postate pe pagina Facebook Agroinfo. Ce se întâmplă cu milionul de euro rămas? Unde merg acești bani care erau destinați celor două măsuri? 

Pentru cei care au reușit să se califice pe cele două liste, plățile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023, comunică Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. 

Vizualizat: 4227 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Lovitură dată crescătorilor de animale!

Lovitură dată crescătorilor de animale!

06 februarie 2025 - 18:51

Președintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, senatorul USR Sebastian Cernic, trage un semnal de alarmă în contextul adoptării bugetului pentru 2025, prin care Guvernul Ciolacu condamnă crescătorii de animale și producătorii români la faliment, iar pe români la riscuri de îmbolnăvire.

Cresc subvențiile APIA! Micii fermieri 155 euro/ha, tinerii fermieri 203 euro/ha!

Cresc subvențiile APIA! Micii fermieri 155 euro/ha, tinerii fermieri 203 euro/ha!

06 februarie 2025 - 18:16

Cuantumul subvențiilor în România crește treptat de la 96,47 euro/hectar în 2023 la 103,06 euro/hectar în 2027, a anunțat europarlamentarul român Dan Motreanu, pe pagina sa Facebook.

AFIR ASTĂZI: Verificați-vă conturile! Plăți AFIR de 226 milioane euro!

AFIR ASTĂZI: Verificați-vă conturile! Plăți AFIR de 226 milioane euro!

06 februarie 2025 - 13:31

226 milioane euro transferate în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților locale, anunță astăzi Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, într-un comunicat transmis Agroinfo.

Ministrul agriculturii anunță un ajutor suplimentar de 249 milioane euro!

Ministrul agriculturii anunță un ajutor suplimentar de 249 milioane euro!

06 februarie 2025 - 06:45

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri, pe Facebook, după votarea Legii bugetului de stat 2025 în Parlament, o suplimentare a bugetului Ministerului Agriculturii cu 249 milioane euro.

VOTAT! Un pas până la plata ANT cap animal, hectar!

VOTAT! Un pas până la plata ANT cap animal, hectar!

06 februarie 2025 - 06:29

S-a mai făcut un pas mare spre plata ajutoarelor naționale tranzitorii, ANT, din sectorul vegetal și zootehnie. Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025. Ajutorul național tranzitoriu, aferent anului 2024, este achitat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din bugetul național pentru acest an. 

Proiect bune practici cooperative agricole!

Proiect bune practici cooperative agricole!

05 februarie 2025 - 13:41

Luni, 03 februarie 2025, a început prima mobilitate fizică din cadrul celui de-al doilea proiect Erasmus+ al cărui beneficiar este Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (U.N.C.S.V.), intitulat „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole)”. Evenimentul se desfășoară la Dalum Academy of Agricultural Business, în Odense, Danemarca.

Oficial ASTĂZI! Banii pentru subvenții APIA hectar, cap animal, în cont!

Oficial ASTĂZI! Banii pentru subvenții APIA hectar, cap animal, în cont!

05 februarie 2025 - 13:16

Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro, sume provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), conform unui comunicat de presă al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), transmis astăzi Agroinfo.

Când plătește APIA subvenția APIA mică la oi, ANT!

Când plătește APIA subvenția APIA mică la oi, ANT!

05 februarie 2025 - 06:42

Crescătorii de ovine întreabă când face Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) plata subvenției mici la oi, adică a ajutorului național tranzitoriu, ANT, subvenție plătită de la bugetul de stat.

Ministrul Barbu: Bani pentru fermele de animale, procesare și irigații!

Ministrul Barbu: Bani pentru fermele de animale, procesare și irigații!

05 februarie 2025 - 06:10

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marţi, după avizarea în comisiile parlamentare a bugetului instituţiei, că s-a ajuns la performanţa ca bugetul Ministerului Agriculturii să fie 70% pe fonduri de la Uniunea Europeană, 30% pe buget de stat.

Ajutor micii fermieri anunțat ACUM de ministrul agriculturii!

Ajutor micii fermieri anunțat ACUM de ministrul agriculturii!

05 februarie 2025 - 05:50

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, solicită sprijin pentru introducerea unui program pentru încălzirea serelor, respectiv prima butelie şi centrală cu GPL, iar acciza la gazul utilizat în încălzirea serelor şi solariilor să fie suportată de statul român.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Drum ciudat

Drum ciudat
De acasă de la mine până la primul bar fac doar 10 minute. Detalii