O delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale condusă de ministrul Adrian Oros a avut, în data de 1 iulie 2021, o întrevedere cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, anunță MADR într-un comunicat transmis Agroinfo. Ce au discutat astăzi cei doi miniștri?
Au fost discutate aspecte comune privind aplicarea legislației de mediu în derularea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, împăduririle și crearea de sisteme agro-forestiere pe terenurile agricole degradate, precum și eficientizarea modului de autorizare a activităților agricole în ferme.
Alte teme abordate în cadrul discuțiilor au vizat:
Propuneri și observații de revizuire a unor acte normative comune în vedere îmbunătățirii fluxului documentelor, urmărind reducerea timpului pentru eliberarea de avize;
Necesitatea elaborării regulamentelor de gestionare a situațiilor de urgență specifice tipului de risc: urgentarea elaborării și avizării regulamentelor de gestionare a tipurilor de risc: furtuni – vânt puternic și/sau precipitații masive, căderi de grindină, inundații produse de ridicarea nivelului pânzei de apă freatică, incendii la vegetație ierboasă și/sau arbustivă;
Necesitatea urgentării aprobării proiectului de Hotărâre a Guvernului privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună cinegetică, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și animale domestice pentru prevenirea pagubelor;
Probleme ce țin de pescuit și amenajări piscicole și acvacultura din țara noastră;
Aspecte ce țin de prevenirea efectelor fenomenelor meteo extreme, precum inundații, prin realizarea de îndiguiri și lucrări pe canalele de desecare.
Alături de ministru s-au aflat secretarul de stat Marius Micu, secretarul de stat Gheorghe Ștefan, directorul general al Autorității de Management pentru PNDR, Dana Rebega, directorul general al Direcției Generale de Politici Agricole, Tatiana Preda, directorul general al Direcției Generale de Afaceri Europene și Relații Internaționale, Roxana Zarma, directorul Direcției de Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar, Elena Filip, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Ștefan Constantin, directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Florentin Milea, directorul general al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, Gheorghe Căunei.