Adama
Agreena
AGRICOVER

Ce a pățit un crescător de vaci cu ajutorul de 15.000 de lei pentru garduri electrice!

Publicat: 25 aprilie 2023 - 17:33
2 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Crescătorul de vaci Ionel Musta, din Costeiu de Sus, Timiș, a solicitat ajutorul de stat pentru construirea unui gard electric și a avut supriza neplăcută să fie informat că banii s-au epuizat în doar 10 zile de la deschiderea sesiunii de finanțare.

"Astăzi am reușit sa obțin ultima adeverința de la cei care au în administrarea fondul cinegetic și sa le depun la Mediu pentru a obține acea finanțarea de gard electric. SURPRIZA, banii s-au terminat în 20 Aprilie, deci după 10 zile de la deschiderea acestei sesiuni de finanțare. Cât de dobitoc să fii să dai drumul la o finanțare în timpul sărbătorilor de Paște când nu se lucrează și mai sunt și zile libere.

Și atunci te duci la televizor și spui ca nu se dorește accesare de fonduri europene. Sa va fie rușine nesimțiților va bateți joc de cei care au probleme atât cu ursii Cât și cu mistreții," este revoltat crescătorul de vaci Ionel Musta. 

musta gard_b

Astăzi, 25 aprilie, este ultima zi pentru depunerea cererilor de finanțare, startul programul fiind dat pe 11 aprilie. 

Administrația Fondului pentru Mediu a lansat Programul privind protecția speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor și reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice.

Suma maximă aprobată pentru persoane fizice este de 15.000 lei iar pentru persoane juridice de 500.000 lei.

Vizualizat: 13503 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Experți din MADR au participat la târgul internațional „Potato Europe 2024” din Republica Franceză

Experți din MADR au participat la târgul internațional „Potato Europe 2024” din Republica Franceză

13 septembrie 2024 - 13:17

În perioada 11-12 septembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Federația Națională a Cartofului din România a participat cu stand la Târgul Internațional „Potato Europe 2024”, organizat în localitatea Villers Saint Christophe din Republica Franceză.

APIA ASTĂZI: Subvenția APIA de 175 euro/ha garantată 5 ani!

APIA ASTĂZI: Subvenția APIA de 175 euro/ha garantată 5 ani!

13 septembrie 2024 - 13:00

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă prelungirea pȃnă la data de 04.10.2024, ora 14.30, a primei sesiuni de depunere a Cererilor de finanțare pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, aferentă Intervenției DR-07„Silvo-mediu și climă” din cadrul PS PAC 2023-2027.

Oficial MADR! Cuantum avans subvenții APIA aprobat!

Oficial MADR! Cuantum avans subvenții APIA aprobat!

13 septembrie 2024 - 07:20

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va acorda şi în acest an, în cadrul Campaniei 2024, avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cazul sprijinului acordat în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală și intervențiilor de mediu și climă, ca urmare a derogării Comisiei Europene.

Comunicat APIA ASTĂZI! Plăți făcute!

Comunicat APIA ASTĂZI! Plăți făcute!

12 septembrie 2024 - 16:37

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 martie – 02 septembrie 2024. Astfel, a fost autorizat la plată un număr total de 23.603 rentieri agricoli cu suma totală de 31,56 milioane lei.

Legea care-i scutește pe fermieri de executarea silită!

Legea care-i scutește pe fermieri de executarea silită!

12 septembrie 2024 - 16:21

Guvernul Republicii Moldova vrea să adopte o lege care îi va scuti pe fermieri de executarea forțată a plăților către bănci.

AFIR, ultimele informații ajutor minim 300.000 euro/fermă vaci!

AFIR, ultimele informații ajutor minim 300.000 euro/fermă vaci!

12 septembrie 2024 - 08:57

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a publicat Raportul de contestații DR 20 Investiții în exploatații zootehnice, etapa 2 bovine.

Subvenție pentru crescătorii de animale care-și încetează activitatea!

Subvenție pentru crescătorii de animale care-și încetează activitatea!

12 septembrie 2024 - 08:33

O subvenție mai puțin obișnuită! Este acordată crescătorilor de animale, în special bovine, care-și încetează activitatea. Se întâmplă în Olanda. 

Terenurile pentru subvenții APIA cadastrate, intabulate!

Terenurile pentru subvenții APIA cadastrate, intabulate!

12 septembrie 2024 - 08:08

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță finalizarea înregistrării sistematice integrale a imobilelor în 266 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum și în peste 27.800 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 5,9 milioane de hectare.

Mesaj URGENT APIA plata subvențiilor APIA hectar, cap animal!

Mesaj URGENT APIA plata subvențiilor APIA hectar, cap animal!

12 septembrie 2024 - 07:59

Termen urgent pentru plata subvențiilor APIA! Fermierii, crescătorii de animale care solicită subvenții pe hectar și cap animal pentru acest an trebuie să se prezinte la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la data de 30 septembrie 2024.

ASTĂZI! Ajutor 10 euro/familia de albine!

ASTĂZI! Ajutor 10 euro/familia de albine!

11 septembrie 2024 - 16:36

Deputații au adoptat miercuri un proiect de lege care prevede revenirea la cota de TVA de 9% pentru hrana albinelor pe bază de zahăr adăugat. De asemenea, apicultorii solicită și aprobarea unui ajutor de 10 euro/familia de albine. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   
2.
Cozma florin
|
04. 27, 2023. Thursday 06:33
Exact asa am patit si eu nu inteleg cum s.au putut termina asa repede.
1.
Bardan
|
04. 25, 2023. Tuesday 19:27
Din păcate la fel am pățit și eu, când am primit ultimul act necesar, fondurile erau deja epuizate.
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   

Video

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Apel la Poliţie

Apel la Poliţie
O bătrânică sună la Poliţie: Detalii