Cunoscut crescător de ovine din România, Alexandru Pelei, cere în instanță falimentul unuia dintre cei mai mari exportatori de animale din România, un iordanian cu fermă de carantină, scrie replicaonline.ro
Crescătorul de ovine Pelei Alexandru (foto) a înregistrat pe 15 martie 2024 un dosar la Tribunalul Constanța, prin care în calitate de creditor cere falimentul societății United for Food&Livestock SRL, în calitate de debitoare. Instanța nu a stabilit încă un prim termen de judecată.
foto replica online
United for Food&Livestock SRL a fost înființată în anul 2012, are sediul în satul constănțean Dorobanțu și se ocupă de activități auxiliare pentru creșterea animalelor. Societatea a raportat pentru 2022 cele mai mari afaceri din istoria sa, 141.363.815 lei, cu un profit net de asemenea record, respectiv 2.448.024 lei. Firma a declarat 31 de angajați, dar și datorii totale de 52.825.806 lei.
Compania este deținută de iordanianul Ghousheh Ala Abdelrazzaq Ahmad și este unul dintre cei mai mari exportator de animale vii din România.
Pelei Alexandru- Întreprindere Individuală este afacerea unui cioban din comuna brașoveană Homorod, Alexandru Gheorghe Pelei. Pelei a intrat recent și în politică, acesta fiind ales consilier local în Homorod din partea PSD. În urmă cu câțiva ani, Alexandru Pelei se afla în topul celor mai mari cinci crescători de oi din România, cu circa 5.000 de ovine pe care le creștea singur.
Ciobanul Pelei primește, de altfel, bani an de an de la stat pentru oile sale, iar în ultima sa declarație de avere, din 2022, a raportat venituri de 75.000 lei din oierit. În 2015, era fermierul român cu cele mai mari subvenții de la stat pentru creșterea oilor, respectiv subvenții de peste 130.000 de lei pentru cele 4.300 de ovine pe care le avea la acea dată.