Fermierii, crescătorii de animale care au încheiat angajamente cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru pachetele de agro-mediu, Măsura 10, și agricultură ecologică, Măsura 11 nu și-au primit încă banii cuveniți pentru anul de cerere 2022. Când încep plățile? Întreabă mereu fermierii, sătui de atâta așteptare. APIA le răspunde acum.
"Nelu Popa: Platile pt agromediu pe cand,si daca s-a terminat cincinalul care de fapt au fost 7 , 8, ani la ce sa ne asteptam anul asta?
Jeni Stefanescu: Bună, deci sa înțeleg ca putem găsii pa Card, transa a2 a aferenta anului 2022 ptr culturi de cartofi,porumb,lucerna!?...mulțumesc!
Marcel Filip: Dar cu plățile pentru agricultura ecologica?"
Întreabă fermierii, crescătorii de animale, pe pagina Facebook a instituției.
Răspunsul dat acum de APIA:
"În cel mai scurt timp posibil, pe parcursul lunii februarie, vom incepe să autorizăm si Măsura 10 - Agro mediu si clima si Măsura 11 - Agricultura Ecologica. În ceea ce priveste plățile pentru Sprijinul Cuplat în sectorul vegetal, acesta urmează să intre în proces de autorizare pentru plată în lunile de primăvară ale anului 2023!
Autorizarea la plată pentru Măsura 11 - Agricultură Ecologică va demara în cel mai scurt timp posibil, pe parcursul lunii curente (februarie n.r.)! Vă reamintim că toate plățile aferente Campaniei 2022 sunt în graficul normal de plată, în momentul de față niciun termen legal nu este depășit iar funcționarii APIA din toată țara lucrează pentru a plăti toate formele de sprijin cât mai rapid."