TERMENE SUBVENȚII APIA! anunță termenele pentru plata subvențiilor agricole pentru săptămâna viitoare. AGROINFO vă pune la dispoziție aceste termene APIA importante pentru încasarea subvențiilor din agricultură, pentru anul 2020, dar și pentru anul 2021.
14 decembrie 2020 - termen limită pentru depunerea cererilor pentru subvenția de 500 de euro pe hectar acordată viticultorilor.
Bugetul alocat acestei scheme este de 59.500 mii lei și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.
Cuantumul ajutorului de stat acordat beneficiarilor eligibili este egal cu echivalentul în lei a 500 euro/ha până la limita de 200 hectare.
Valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.
Criteriile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:
a) să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată;
b) să exploateze plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare;
c) să nu depășească valoarea totală de 100.000 euro/beneficiar în baza pct. 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), cu modificările și completările ulterioare;
d) să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, faliment sau lichidare în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoţită de următoarele documente:
a) copie de pe B.I./C.I. al/a beneficiarului sau certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, după caz;
b) coordonate bancare/trezorerie.
15 decembrie 2020 - termen limită pentru depunerea cererilor iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie.
Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
b) acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.
Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;
b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.
15 decembrie 2020 - încheierea perioadei de reținere a bovinelor în exploatațiile agricole; stabilirea cuantumului pe cap de bovină pentru sprijinul cuplat zootehnic, aferent anului 2020.
31 decembrie 2020 - termen limită pentru depunerea cererilor de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2021.
Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:
a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
b) adeverinţă eliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;
e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;
g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;
h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;
j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului Anexa 5 din Ordin.
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.
31 decembrie 2020 - termen limită pentru depunerea actelor la APIA pentru sprijinul cuplat vegetal, aferent anului 2020:
SPRIJIN CUPLAT PENTRU PRUNE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de pruni si care fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 5,6 tone. Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de pruni fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 5,6 tone prin documente contabile interne.
Dovezile se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie 2020.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU MERE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de meri si care fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 7,8 tone. Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de meri fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 7,8 tone prin documente contabile interne.
Dovezile se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie 2020.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU CIREŞE ŞI VIŞINE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de cireși și vișini și care fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 4,4 tone. Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de ciresi si visini fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 4,4 tone prin documente contabile interne.
Dovezile se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie 2020.
SPRIJIN CUPLAT PENTRU CAISE ŞI ZARZĂRE DESTINATE INDUSTRIALIZĂRII
Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de caisi si zarzari sicare fac dovada comercializării cantităţii minime anuale pe hectar de 4,7 tone. Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţe cu livezi de caisi si zarzari fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar de 4,7 tone prin documente contabile interne.
Dovezile se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie 2020.
Cuantumul pe hectar, pentru anul 2019, al sprijinului cuplat pentru fructe pentru procesare, prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre a fost de 268,98 euro/ha = 1.277,5474 lei/ha.