Timp de 3 zile, o delegație a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Parlament European, se va afla la Cluj, Sibiu și Jidvei,Alba, unde vor fi vizitate mai multe ferme și vor avea loc întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și naționale, grupurile de acțiune locală, precum și cu fermierii și producătorii de lactate și vin, anunță europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI.
"Din delegație fac parte președintele Comisiei AGRI, Norbert Lins, eurodeputații Herbert Dorfmann (EPP, Italia), Tom Vandenkendelaere (EPP, Olanda), Juozas Olekas (S&D, Lituania), Jérémy Decerle (Renew, Franţa), Sarah Wiener (Greens/EFA, Austria), Bronis Ropė (Greens, Lituania), Daniel Buda (PNL/EPP) şi Dacian Cioloş (Partidul Reper/Renew Europe).
Într-un context în care sectorul agricol se confruntă cu numeroase provocări iar fermierii noștri au nevoie de sprijin constant, urgent și unul considerabil, delegația AGRI va discuta împreună cu fermierii și reprezentanți din sector, ultimele evoluții din agricultură, situația cerealelor și bunăstarea animalelor.
Aceste întâlniri oferă o platformă de comunicare directă între fermieri și decidenții politici, permițând schimbul de opinii și exprimarea preocupărilor. Importanța acestui dialog devine cu atât mai evidentă în contextul actual, când agricultura se confruntă cu provocări multiple și când sprijinul și înțelegerea fermierilor sunt cruciale pentru a asigura dezvoltarea și prosperitatea acestui sector vital al economiei românești și nu numai. Sunt încrezător că, concluziile acestei vizite vor constitui repere în dezvoltarea politicilor din sectorul agricol și ne vor ajuta să venim înaintea fermierilor cu măsuri punctuale, de susținere," a scris pe Facebook eurodeputatul.