AVERTISMENT. Seceta a înjumătățit recoltele la hectar din acest an și a scăzut dramatic prețurile cerealelor. Pe lângă toate necazurile pe care le au, fermierii sunt vânați și de escroci care vor să profite de disperarea lor. S-au înmulțit cazurile de escrocherii la vânzarea cerealelor. Mulți fermieri din Moldova au fost păcăliți de escroci. Au dat cerealele, atrași de un preț bun, dar nu și-au mai văzut banii.
În majoritatea cazurilor, infractorii, pentru a câștiga încrederea victimelor, fondează întreprinderi pe numele unor persoane interpuse cu activitate în domeniu și se prezintă agricultorilor ca reprezentanți ai unor întreprinderi ce procură cereale pentru export, scrie Agrobiznes. MD
De obicei, aceștia oferă un preț mai mare decât cel existent pe piață. Iar după înțelegerea de vânzare-cumpărare, în cele mai dese cazuri verbal, prin intermediul telefonului, conving prin diferite metode agricultorul să livreze cerealele. După însă nu mai revin să achite banii.
În alte cazuri, fermierilor li se achită doar o parte din bani, iar ulterior aceștia nu mai primesc nimic, chiar dacă au contractul de vânzare-cumpărare semnat. Pentru a-și obține banii, producătorii ajung și în instanța de judecată, însă procesul este destul de anevoios și de durată.
Câteva recomandări date fermierilor de Poliție:
Nu acceptați tranzacții verbale de vânzare a produselor cerealiere (la telefon sau prin intermediul altor persoane ce nu doresc să prezinte actele care ar confirma identitatea sau angajarea în întreprinderea pe care o reprezintă), fără întocmirea, conform tuturor cerințelor, a unui contract în acest sens.
Nu livrați cerealele, fără ca acestea să fie achitate de către cumpărător.
Verificați cât este de credibil cumpărătorul (de când este fondată întreprinderea, cine o gestionează, ce activitate a avut anterior ș.a) și nu acceptați întâlniri spontane (în stradă, prin intermediari, așa ziși reprezentanți) pentru semnarea contractelor sau facturilor, precum și pentru achitarea mărfii sau alte acțiuni legate de aceste tranzacții.