Guvernul a aprobat astăzi, 26 mai 2023, o Hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2025 este de 3.000.000 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Astfel, se va aplica o rată redusă de impozitare a motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor în acvacultură, precum transportul materialui piscicol, a puietului în diferite stadii de dezvoltare, a reproducătorilor, a peştelui de consum, a materiilor prime și alte materiale în interiorul fermei, pentru realizarea de lucrări agricole în ferme de acvacultură pe cuvetele heleșteielor, pomparea apei cu motopompe, destufizare etc.
Beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură, respectiv:
a) persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016 cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoane juridice.
Prin intermediul acestui act normativ se asigură condițiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producție, ceea ce stimulează desfășurarea activității de acvacultură în condițiile concurențiale de pe piața produselor de pește din Uniunea Europeană, informează MADR.