Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Aprobat ASTĂZI de Guvern!

Publicat: 25 martie 2022 - 18:06
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Guvernul a aprobat astăzi, 25 martie 2022, în ședință, obiectivele celei de-a XXII-a etape anuale a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru îndeplinirea lor. 

Fondurile alocate pentru implementarea acestei etape sunt în valoare totală de 75,4 milioane de lei (23 de milioane lei credite bugetare și 52,4 milioane lei credite de angajament).

„Prin continuarea investițiilor în sistemele de combatere a grindinei și de creștere a precipitațiilor, complementar cu dezvoltarea sistemului de irigații la nivel național, protejăm munca fermierilor în fața schimbărilor climatice și fenomenelor meteo extreme care își fac din ce în ce mai simțită prezența în țara noastră. Prin încercarea de creștere a nivelului precipitațiilor și de diminuare a condițiilor de formare a grindinei, ne propunem să menținem producția la un nivel ridicat”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

sistem-antigrindina_b

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei Centre Zonale de Coordonare, precum și pentru dezvoltarea de noi tehnologii de creștere a precipitațiilor și de combatere a căderilor de grindină. Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța finalizarea, dotarea și punerea în funcțiune a 12 noi Puncte de lansare (în jud Timiș și Alba), înființarea a 7 noi Grupuri de combatere cu 77 de Puncte de lansare, studiile de fezabilitate pentru înființarea a două unități de creștere a precipitațiilor, achiziția unui radar dedicat și activități și programe experimentale de cercetare dezvoltare de noi tehnologii, detaliate astfel:

- Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea ca urmare a înființării de noi grupuri de combatere în zona de nord (Grupul de combatere a căderilor de grindină Suceava-Botoșani, cu 18 Puncte de lansare) și est (Grupul de combatere a căderilor de grindină Matca-Galați cu 9 Puncte de lansare); studiul de fezabilitate pentru înființarea Unității de Creștere a Precipitațiilor MOLDOVA și execuția Sistemului integrat de comunicații și informatică pentru intervenții active în atmosferă și achiziția unui radar dedicat;

- Centrul Zonal de Coordonare MUNTENIA: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia ca urmare a înființării de noi grupuri de combatere: Grupul de combatere a căderilor de grindină Olt (cu 5 Puncte de lansare, Grupul de combatere a căderilor de grindină Dăbuleni (cu 9 Puncte de lansare) și Grupul de combatere a căderilor de grindină Giurgiu (cu 10 Puncte de lansare), precum și studiul de fezabilitate pentru înființarea Unității de Creștere a Precipitațiilor MUNTENIA. De asemenea, prin etapa de anul acesta se finanțează execuția, dotarea și punerea în funcțiune a Grupului de combatere Dâmbovița-Argeș (cu 16 Puncte de lansare) și demarează investiția pentru execuția Punctului de Comandă de la Craiova al UCCG Oltenia;

- Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş (dotări parțiale și în completare pentru 16 Puncte de lansare), pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş (finalizare pentru punere în funcțiune și dotări în completare pentru 9 Puncte de lansare) și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Maramureş (începe execuția și dotarea Grupului de combatere Maramureș cu 10 Puncte de lansare).

De asemenea, anul acesta vor fi realizate activități și proiecte experimentale de cercetare științifică, dezvoltarea tehnică şi noi tehnologii de intervenții active în atmosferă prin programe experimentale cu obiectiv funcțional pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în sud-estul și nord-nord estul României și pentru cercetarea-dezvoltarea de noi mijloace tehnice de combatere a fenomenelor meteorologice periculoase cu generatoare terestre.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale faţă de fenomenele meteorologice periculoase.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției de alimente și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive și protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere de 16 ani. De la an la an, prin extinderea Sistemului au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente. Sezonul 2022 de combatere a căderilor de grindină, va începe cu 94 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină (marcate cu albastru pe harta de mai jos), urmând ca pe parcurs, alte 12 să fie finalizate și puse în funcțiune (cele marcate cu roșu pe hartă). Suprafața protejată față de căderile de grindină va crește de la 1,52 mil ha în 2021, la peste 2,4 mil ha anul acesta. În zonele Banat, Oltenia, nordul și centrul Moldovei vor avea loc activități experimentale de creștere a precipitațiilor cu tehnologia aviației.

Vizualizat: 1842 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Comunicat APIA ACUM! Cuantum cap animal și termen plată subvenții APIA zootehnie!

Comunicat APIA ACUM! Cuantum cap animal și termen plată subvenții APIA zootehnie!

04 decembrie 2023 - 17:38

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 15 decembrie 2023 inclusiv, se depun, la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2024, cereri avizate de către ANZ.

Suplimentare sumă plata subvenției! Anunț făcut ACUM de Ministerul Agriculturii!

Suplimentare sumă plata subvenției! Anunț făcut ACUM de Ministerul Agriculturii!

04 decembrie 2023 - 16:47

Ministerul Agriculturii a postat astăzi, 4 decembrie,  pe site-ul www.madr.ro, secțiunea „Transparență decizională”, proiectul de Hotărâre pentru modificarea HG nr.393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi", precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia în anul 2023.

Din 2024 subvenția APIA la motorină și pentru fermierii persoane fizice! Care e condiția?

Din 2024 subvenția APIA la motorină și pentru fermierii persoane fizice! Care e condiția?

04 decembrie 2023 - 16:05

Fermierii, crescătorii de animale care sunt persoane fizice beneficiază anul viitor de ajutorul de stat APIA acordat prin reducerea accizei la motorina folosită în agricultură. Ce condiție trebuie să îndeplinească aceștia în 2024 ca să ia subvenția APIA la motorină?

Crescător de vaci: Procesatorul mi-a redus prețul la lapte de la 2,65 lei/litru la 1,60 lei/litru!

Crescător de vaci: Procesatorul mi-a redus prețul la lapte de la 2,65 lei/litru la 1,60 lei/litru!

04 decembrie 2023 - 15:34

Vechi crescător de vaci din Șicula, județul Arad, Aurel Nieș, îi dă o replică usturătoare ministrului agriculturii, Florin Barbu, prin intermediul Agroinfo.

Anunț APIA ajutor de stat! Beneficiari, condiții, cerere!

Anunț APIA ajutor de stat! Beneficiari, condiții, cerere!

04 decembrie 2023 - 10:11

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat Ghidul solicitantului ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, pentru anul 2024. Atenție, termenul de depunere a cererilor de acord este 31 decembrie 2023. 

Dragă APIA, nu am primit subvențiile și e urgent că nu mai avem nutreț la animale!

Dragă APIA, nu am primit subvențiile și e urgent că nu mai avem nutreț la animale!

04 decembrie 2023 - 09:05

Mesajele disperate, rugătoare sau pline de furie ale fermierilor, crescătorilor de animale către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) curg pe rețelele de socializare sugerînd că anul acesta plățile către fermieri s-au cam împotmolit.

Video! Ministrul Barbu: Protejăm gospodăria țărănească!

Video! Ministrul Barbu: Protejăm gospodăria țărănească!

03 decembrie 2023 - 19:18

Ministrul agriculturii a declarat la târgul Poftim, din România, ținut la acest sfârșit de săptămână, că este pentru păstrarea tradițiilor românești și protejarea gospodăriei țărănești. 

Sumele APIA hectar și cap animal pentru tranșa a doua de plată APIA!

Sumele APIA hectar și cap animal pentru tranșa a doua de plată APIA!

03 decembrie 2023 - 07:36

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 4 decembrie 2023, tranșa a doua de plată a subvențiilor APIA aferente acestui an, plata finală al cărui termen limită este 30 iunie 2024. Plățile directe care sunt pe lista APIA și suma pe hectar și cap animal pentru această tranșă de plată.

Interzis porcul în gospodăriile țărănești?! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al ministrului Barbu!

Interzis porcul în gospodăriile țărănești?! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ al ministrului Barbu!

03 decembrie 2023 - 06:40

Anunțul făcut sâmbătă de ministrul agriculturii, Florin Barbu, legat de interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile țărănești. Ce spune șeful de la Agricultură?

Mesaj ASTĂZI ministrul agriculturii pentru fermieri!

Mesaj ASTĂZI ministrul agriculturii pentru fermieri!

01 decembrie 2023 - 15:42

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a transmis astăzi un mesaj fermierilor, crescătorilor de animale.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Sfaturi pentru primii pași în agricultura biologică

Sfaturi pentru primii pași în agricultura biologică

Pentru a avea succes tranziţia la agricultura biologică trebuie pregătită din timp, atât în ceea ce înseamnă combaterea principalelor buruieni şi a dăunătorilor problemă, rotaţia culturilor, dar şi pregătirea solului. Sfaturi utile pentru fermierii care doresc să "intre" în cultura biologică găsiţi în cartea lui Paolo Barchetta.

„Agricultura Biologică” vol. 1 și 2 pot fi achiziționate de aici https://www.mondobio.eu/carte/

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii