SUBVENȚII APIA 2021. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) explică pentru fermierii, crescătorii de animale care solicită anul acesta plățile din agricultură ce înseamnă hectar eligibil la plata subvenției pe suprafață.
Conform art. 11 din OUG nr.11/2021, hectarul eligibil presupune:
a) orice suprafață agricolă a exploatației care este utilizată pentru o activitate agricolă;
sau
b) orice suprafață care a dat dreptul la plăți în 2008 în cadrul schemei de plată unică pe suprafață și care pe durata angajamentului relevant al fermierului individual este împădurită în temeiul art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr 1.798/2005 al Consiliului sau în temeiul unei scheme naționale ale cărei condiții respectă dispozițiile art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013.
Suprafețele de teren agricol sunt considerate ca fiind hectare eligibile numai dacă sunt conforme cu definiția hectarului eligibil pe tot parcursul anului calendaristic, cu excepția cazurilor de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale.
Suprafețele coronamentelor și ale taluzurilor digurilor de apărare împotriva inundațiilor și ale canalelor de irigații și desecare, precum și taluzurile și zonele de protecție ale căilor de comunicații nu sunt considerate suprafețe agricole.
Suprafețele utilizate pentru producția de cânepă constituie hectare eligibile numai în cazul în care conținutul de tetrahidrocanabinol din soiurile utilizate nu depășește 0,2%.