Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) stabilește, printr-un proiect de hotărâre de Guvern, un set de reguli obligatorii pentru crescătorii de animale care-și vând animalele la târgurile de animale vii și pentru organizatorii acestor târguri.
"Constituie contravenţie încălcarea normelor sanitar-veterinare privind funcţionarea târgurilor de animale vii şi se sancţionează cu amendă de la de la 2.500 lei la 4.500 lei, după cum urmează:
1. comercializarea în târguri a animalelor din alte specii decât cele aprobate;
2. funcționarea târgurilor de animale vii fără autorizație sanitar-veterinară;
3. funcționarea târgurilor de animale vii fără a exista un contract de asistență încheiat între administratorul târgului și un medic veterinar de liberă practică împuternicit;
4. lipsa sau amenajarea necorespunzătoare a spațiilor destinate izolării animalelor bolnave;
5. lipsa sau amenajarea necorespunzătoare a spațiilor pentru depozitarea cadavrelor;
6. lipsa contractului cu o unitate specializată de neutralizare a subproduselor de origine animal care nu sunt destinate consumului uman;
7. nerespectarea cerințelor referitoare la amplasarea rampei de descărcare/încărcare pentru mijloacele de transport animale vii;
8. delimitarea necorespunzătoare a spațiilor de comercializare a animalelor față de celelalte spații din interiorul târgului de animale;
9. funcționarea târgurilor de animale vii în situațiile în care localitatea pe al cărei teritoriu este amplasat este supusă unor restricții sanitar-veterinare;
10. nerespectarea dispozițiilor referitoare la programul de funcționare al târgurilor de animale;
11. comercializarea animalelor rănite fără acordul medicului veterinar oficial;
12. desfășurarea altor activități decât cele prevăzute de legislația în viguare în interiorul târgurilor de animale", avertizează proiectul de hotărâre ANSVSA pentru stabilirea unor norme sanitar – veterinare referitoare la sănătatea și bunăstarea animalelor, publicat în dezbatere pe site-ul oficial al instituției.