Crescătorii de animale beneficiază de ajutorul național tranzitoriu și-n noul exercițiu financiar 2023-2027, conform Planului Național Strategic 2023-2027, versiunea din 18 octombrie 2022, transmisă de Ministerul Agriculturii Comisiei Europene. Care sunt condițiile pentru acordarea acestei subvenții și sumele alocate?
"Ajutorul național tranzitoriu (ANT) continuă să fie o componentă importantă de sprijin pentru fermieri. Deși dimensiunea ANT în termeni financiari este diminuată, împreună sprijiunul acordat prin plățile directe aferente, au in vedere atingerea obiectivelor scontate în sectoarele în cauză.
Astfel pe baza concluziilor analizelor SWOT, a nevoilor identificate și a rezultatelor consultărilor cu partenerii sociali, s-a decis continuarea acordării ajutoarelor naționale tranzitorii, utilizând posibilitatea prevăzută la articolul 147 din Regulamentul (UE) 2021/2115.
Sprijinul National Tranzitoriu contribuie, de asemenea, la realizarea obiectivelor specifice ale PAC, ca răspuns la următoarele nevoi identificate la nivelul SWOT respectiv:
• Creșterea viabilității fermelor, stabilizarea veniturilor fermierilor, eliminarea discrepanțelor
• Menținerea producției agricole, îmbunătățirea performanțelor economice, creșterea veniturilor
• Reducerea sărăciei, promovarea incluziunii sociale şi a nediscriminării.
Sectorul ovine/caprine - ANT 9
ANTZ 9 ovine si caprine femele- plata cuplată de producție se acordă exploatațiilor cu un efectiv de minimum 50 de capete de femele ovine/ 25 de capete de femele caprine.
Plafoane alocate pentru plată:
2023 - 39.064.500,00 euro;
2024 - 35.158.050,00 euro;
2025 - 31.251.600,00 euro;
2026 - 27.345.150,00 euro;
2027 - 23.438.700,00 euro.
Sectorul bovine carne - ANT 8
ANTZ 8 carne de vită și mânzat - plata decuplată de producție se acordă pentru un efectiv de minimum 3 capete bovine.
Plafoane alocate pentru plată:
2023 - 77.847.000,00 euro;
2024 - 70.062.300,00 euro;
2025 - 62.277.600,00 euro;
2026 - 54.492.900,00 euro;
2027 - 46.708.200,00 euro.
Sectorul vaca de lapte - ANT 7
ANTZ 7 lapte de vacă lapte – plata decuplată de producție se acordă pentru un minimum 3 tone lapte comercializat.
Plafoane alocate pentru plată:
2023 - 18.524.000,00 euro;
2024 - 16.671.600,00 euro;
2025 - 14.819.200,00 euro;
2026 - 12.966.800,00 euro;
2027 - 11.114.400,00 euro," precizează Planul Național Strategic 2023-2027.
Ajutorul național tranzitoriu este o subvenție plătită de la bugetul național. Potrivit PNS, cuantumul ANT scade în fiecare an.