Adama
Agreena
AGRICOVER

Agroland Agribusiness, cifră de afaceri de 13,8 milioane lei, în prima jumătate din 2021

Publicat: 26 iulie 2021 - 21:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

București, 26.07.2021. Agroland Agribusiness (indice bursier AAB) estimează atingerea unei cifre de afaceri de 13,8 milioane lei, în primul semestru (S1) din 2021, în creștere cu 33,4% față de valoarea înregistrată în S1 2020, peste 10 milioane lei. Compania face parte din grupul Agroland, este activă pe piața locală ca entitate de sine stătătoare începând cu 2017, iar pe 15 iunie a.c. a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), printr-un plasament privat pentru vânzarea de acțiuni. 

În primele șase luni din 2021, profitul net al companiei s-a ridicat, conform prognozelor, la valoarea de 795.116 lei, cu 141,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Profitul operațional a fost de 928.524 lei, în creștere cu 144,8% față de prima jumătate din 2020, când valoarea înregistrată a fost 379.227 lei. Marja netă a profitului, care arată cât din cifra de afaceri a companiei este reprezentată de profitul net, s-a majorat de la 3,3%, cât era în S1 2020, la 6%, potrivit calculelor preliminare.

Alte date financiare estimate de Agroland Agribusiness pentru prima jumătate din 2021 includ veniturile totale din exploatare, care au ajuns la circa 13,8 milioane lei, mai mult cu peste 38% față de S1 2020.

florin-radu-agri_b

“Estimările actuale ne arată că am avut un prim semestru cu rezultate îmbucurătoare, care sunt rodul creșterii naturale a companiei, dar și a plasamentului privat de acțiuni, din aprilie. Traversăm o perioadă fastă, pe care o vom fructifica la maximum, iar în următoarele luni plănuim atât investiții în creșterea businessului și diversificarea portofoliului, cât și continuarea dezvoltării unor produse personalizate cu formule proprii”, a declarat Florin Radu (în foto), director general al Agroland Agribusiness.

Potrivit lui Florin Radu, evoluția companiei se datorează și intensificării ritmului și cantităților de input-uri agricole achiziționate și comercializate.

Despre Agroland Agribusiness

Agroland Agribusiness și-a început activitatea în 2016, ca o divizie a companiei mamă Agroland Business System, iar din 2017 funcționează independent juridic și financiar. Compania are două linii de business: vânzarea de input-uri pentru agricultura convențională și cea organică și tranzacționarea cu cereale. În 2020, Agroland Agribusiness a înregistrat o cifră de afaceri de 18,44 milioane lei (+88% față de anul precedent). Profitul net obținut a fost de 1,2 milioane lei (+231% față de anul precedent), cu o marjă netă de 6,82%, în creștere față de marja de 3,86% obținută în 2019. Compania a fost listată la Bursa de Valori București, sub indicele AAB, pe 15 iunie 2021.

Comunicat Agroland Agribusiness

Vizualizat: 991 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Cine beneficiază  anul acesta de subvenția APIA pe hectarul de pășune/teren arabil și cap animal!

Cine beneficiază anul acesta de subvenția APIA pe hectarul de pășune/teren arabil și cap animal!

29 martie 2024 - 08:19

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat condițiile minime, generale de eligibilitate pentru plata subvențiilor agricole aferente acestui an și beneficiarii. 

Obligații subvenții APIA cap animal, hectar pentru 2024!

Obligații subvenții APIA cap animal, hectar pentru 2024!

29 martie 2024 - 06:09

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor, crescătorilor de animale asupra obligațiilor pe care le au pentru a se califica la plata subvențiilor agricole pe hectar și cap animal.

Documente necesare pentru toți fermierii, crescătorii care cer subvenții în 2024!

Documente necesare pentru toți fermierii, crescătorii care cer subvenții în 2024!

28 martie 2024 - 20:15

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță documentele necesare pentru toți fermierii, crescătorii de animale care cer subvenții agricole în 2024.

APIA: Condiții, acte plata ANT ovine/caprine pentru anul acesta!

APIA: Condiții, acte plata ANT ovine/caprine pentru anul acesta!

28 martie 2024 - 19:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat, pe site-ul oficial, condițiile pentru obținerea în 2024 a ajutorului național tranzitoriu, ANT, ovine/caprine, subvenție plătită de la bugetul de stat.

Subvenția APIA pe care o iau anul ăsta cultivatorii de mazăre de grădină și fasole!

Subvenția APIA pe care o iau anul ăsta cultivatorii de mazăre de grădină și fasole!

28 martie 2024 - 11:26

Fermierii cultivatori de mazăre de grădină, fasole păstăi și fasole boabe, care exploatează cel puțin un hectar, beneficiază anul acesta de sprijin cuplat pentru venit - leguminoase pentru industrializare.

APIA anunță ASTĂZI toți fermierii, crescătorii de animale!

APIA anunță ASTĂZI toți fermierii, crescătorii de animale!

28 martie 2024 - 11:15

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 4 aprilie – 7 iunie 2024, la Centrele APIA, se vor depune Cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024.

Ce subvenție APIA luați pentru un hectar cultivat cu lucernă!

Ce subvenție APIA luați pentru un hectar cultivat cu lucernă!

28 martie 2024 - 05:41

Fermierii care cultivă minim un hectar cu lucernă pot încasa anul acesta de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sprijinul cuplat pentru venit-lucernă, subvenție plătită din bani europeni. Condițiile de eligibilitate sunt prevăzute de Ordinul MADR 106/19 martie 2024.

Perspectivele agriculturii ecologice

Perspectivele agriculturii ecologice

27 martie 2024 - 21:15

Viorel Morărescu, directorul Direcției Politici în Sectorul Vegetal (DPSV), din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ambasador pentru agricultura ecologică, a susținut astăzi, 25 martie 2024, la Academia de Studii Economice (ASE) o prezentare în fața studenților din anul II la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, ce a vizat Planul Național de Acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice din România, precum și situația prezentă și perspectivele în agricultura ecologică.

Micii fermieri, crescători animale vând în curtea Ministerului Agriculturii!

Micii fermieri, crescători animale vând în curtea Ministerului Agriculturii!

27 martie 2024 - 16:13

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în perioada 29 – 31 martie 2024, în curtea instituției, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, un nou târg de promovare a produselor agroalimentare românești.

APIA ACUM: Plata ANT ajutor național tranzitoriu bovine!

APIA ACUM: Plata ANT ajutor național tranzitoriu bovine!

27 martie 2024 - 15:39

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le-a răspuns crescătorilor de animale care întreabă de plata ajutorului național tranzitoriu, ANT, vaci lapte și vaci carne.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii