La nivel național se constituie Consiliul Național al Muntelui(CNM) cu scopul asigurării legăturii dintre Guvern și reprezentanții zonei montane, pentru punerea în aplicare a strategiilor și politicilor acesteia, conform Legii muntelui nr. 197/2018 și Hotărârii de Guvern 332/2019 privind stabilirea componenţei, atribuţiilor şi responsabilităţilor comitetului de masiv şi ale Consiliului Naţional al Muntelui, cu modificările și completările ulterioare.
CNM este prezidat de Prim-ministrul României, iar ministrul agriculturii și dezvoltării rurale este vicepreședintele CNM.
Agenția Națională a Zonei Montane(ANZM) a demarat, conform HG 332/2019, procedura pentru constituirea Consiliului Național al Muntelui(CNM) și invită organizațiile enumerate mai jos, cu activitate pro-munte, să se înscrie pentru a participa la procesul de selecție în vederea desemnării reprezentanților în cadrul CNM:
- asociațiile agricultorilor și producătorilor din grupele de munți;
- grupurile de acțiune locală din zona montană;
- societatea civilă din cadrul organizațiilor cu activitate în domeniul protecției și dezvoltării durabile a zonei montane;
- fondul cinegetic din zona montană.
Pentru fiecare categorie de organizație, se va desfășura câte o procedură de selecție prin vot, iar reprezentantul desemnat va fi membru cu drept de vot în cadrul CNM.
De altfel, acestea trebuie să aibă sediul și să-și desfășoare activitatea în zona montană conform Ordinului comun MADR–MDRAP nr. 97/1332/2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare şi a listei localităţilor din zona montană, pentru a se putea înscrie.
Organizațiile interesate vor transmite datele de identificare (nume organizație, nume/prenume președinte, adresă, e-mail, nr. telefon) la adresa de e-mail: cnm@azm.gov.ro, până la data de 2 septembrie 2022.
Pentru mai multe informații, persoana de contact din partea ANZM este Mirela CANDREA, consilier principal, nr. tel. 0230375036 – interior 13, mobil: 0746027585.
Vă mulțumim pentru interesul acordat și vă asigurăm de tot sprijinul în vederea dezvoltării arealului montan!
Comunicat MADR