Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că a primit până-n acest moment pentru sesiunile deschise în acest an aproximativ 7.600 de cereri de finanțare. Fondurile pentru sprijin acordat tinerilor fermieri la instalarea ca șefi de exploatație sunt epuizate.
"Submăsurile cele mai căutate sunt:
Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri
Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.
Submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor
Reamintim că depunerile se opresc în momentul în care proiectele depuse ating o valoare de 150% din alocarea submăsurii", anunță AFIR.
Potrivit site-ului oficial AFIR, unde se poate urmări în timp real depunerea cererilor de finanțare, pentru submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, național inclusiv ITI, bugetul este epuizat.
sM 6.1 Sector sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - Național inclusiv ITI - alocarea sesiunii a fost de 70.000.000 de euro, iar până la această dată, au fost depuse 2.115 proiecte în valoare de 97.970.000 de euro. Sesiunea a fost deschisă la data de 27 august 2021, ora 9, și ar fi trebuit să se închidă la data de 26 noiembrie 2021, ora 15:59. Astfel, așa cum anunță AFIR, fondurile fiind epuizate, nu se mai pot depune cereri de finanțare.
sM 6.1 Sector sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - Montan - alocarea financiară este de 30.000.000 de euro și au fost depuse, până la această oră, 423 de proiecte, în valoare de 21.580.000 de euro.
Tinerii fermieri primesc un ajutor de maxim 70.000 de euro/fermier.