Printr-un proiect de hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, este stabilit cuantumul pe hectar al schemelor de plată pe suprafață, pentru acest an. Subvenția care a crescut cu aproape 4 euro pe hectar este plata pentru tinerii fermieri.
Anul acesta, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le va achita tinerilor fermieri o plată mai mare pe hectar. Dacă anul trecut cuantumul pe hectar al plății tineri fermieri a fost de 36,6119 euro/ha, anul acesta a crescut cu 3,83 euro pe hectar ajungînd la 40,4514 euro/ha.
Tinerii fermieri vor primi în avans de la APIA, începând cu 18 octombrie, maxim 70% din această sumă pe hectar, adică 28,3159 euro/ha. Un tânăr fermier care lucrează peste 5 hectare de teren agricol, deci se încadrează la nivelul doi al plății redistributive, ar putea încasa de la APIA, în avans, suma de 169,3754 euro/ha.
Avans APIA
Schema de plată unică pe suprafață 66,8325 euro/ha + plata redistributivă pentru al doilea interval 33,7019 euro/ha + plata pentru înverzire 40,5251 euro/ha + 28,3159 euro/ha plata tineri fermieri = 169,3754 euro/ha
Plata tineri fermieri este acordată de APIA până la limita de 60 de hectare, indiferent de mărimea exploatației, fermierilor, crescătorilor de animale care au vârsta de până-n 40 de ani.