DAEA SOCIALIZEAZĂ! Un ziarist i-a propus ministrului agriculturii, Petre Daea, să-şi facă o pagină oficială pe Facebook. Ceea ce Petre Daea a și făcut. Are pagină oficială pe rețeaua de socializare!
Poate că de aici s-ar putea răspândi mai uşor în toate lanurile ţării, care ar avea nevoie de binecuvântarea agronomului Petre Daea. Cererile oamenilor sunt fireşti, dar ordinea din lumea fizică este şi mai firească. Cum să poţi fi în mai multe locuri în acelaşi timp, nu ştie decât Dumnezeu. Poate şi Aghiuţă! Dar, dincolo de soluţiile lumii virtuale, cred că un elicopter la MADR ar fi o soluţie cât de cât normală pentru ca oficialii de la cârma acestuia să nu mai piardă zeci de ore pe zi cu o deplasare în teritoriu.
Am trăit pe viu, cel puţin din când în când, astfel de deplasări foarte lungi şi obositoare. Cu nopţi pierdute, cu un pui de somn chinuit pe scaunul maşinii, încât mă întreb cum naiba rezistă omenaşul acesta, momentan în fotoliul de ministru, care pare zidit dintr-un material supraelastic. Toată lumea trage de ministrul Agriculturii. Ba de una, ba de alta. Iar Petre Daea, de multe ori cu un umor moromeţian, emite tot soiul de altfel de filozofii politice.
Multă lume nu priveşte dincolo de cuvinte, care uneori par întortocheate pentru oamenii care nu sunt din lumea agricolă, şi de aceea răstălmăcirile lor frizează ilarul. E ca şi cum am încerca să dezlegăm o frază rostită de doi artilerişti în exerciţiul bateriei sau de către doi lăcătuşi mecanici când încearcă să deschidă un seif.
Pagina oficială de Facebook a ministrului Agriculturii va fi precum ministrul Petre Daea. Adică neobosită! Intraţi pe acestă pagină şi, în limita decenţei, exprimaţi-vă durerile, adresaţi întrebări ministrului Agriculturii, dar cel mai mult propuneţi soluţii pentru problemele pe care le întâlniţi. Pentru că, de cele mai multe ori, soluţiile cele mai bune vin de jos, de la baza problemelor!
Şi dacă Petre Daea nu are la dispoziţie nici măcar un elicopter, încercaţi să nu mai credeţi că s-ar putea teleporta în fiecare fermă unde aveţi probleme altfel decât prin intermediul direcţiilor agricole şi a consilierilor săi, iar acolo unde chiar e nevoie, prin intermediul corpului de control MADR.
Ministrul a făcut pasul spre a fi aproape de fermieri şi în lumea virtuală aşa cum se străduieşte în fiecare zi şi în lumea reală.