Moş Ion Roată al Agriculturii, zi de zi pe tarlaua ţărişoarei!

Atât în 2004 cât şi anul acesta. Recolte bogate şi fermieri mulţumiţi. Mai că tăcură şi barii fermierilor. Le cam luă apa de la moară ministrul, dar le-a trimis Siretul şi Dunărea pe câmp în schimb. Şi banii la timp în teşcherele. Unii, mai mofturoşi, repede, că o fi cu noroc. Că ăsta micu de se mişcă prea iute o fi călcat prin niscai bălegi când o fi fost mic. Ori poate a făcut ceva prin scaldă. Când colo, Daea i-a trimis să-şi caute şi ei norocul. Le-a spus direct dspre satisfacţia muncii împlinite. Nu a vorbit de scarificiile zilnice decât pomenind un adevăr privitor la faptul că se hrăneşte precum caii aceia din poveşti, cu jarul lăsat de fermieri la capătul tarlalelor.

Petre Daea este când un fel de Moş Ion Roată al Agriculturii, când Socrate făcându-i pe colaboratori să-şi nască singuri ideile, când un fel de nea Mărin botezând pe câte un Sucă a` lui Zăpăcitu. Hâtru în declaraţii, oferă spaţiului mediatic din axiomele unei vieţi petrecute între dorinţe, vis şi punerea în aplicare a acestora. Conform unor planuri gândite nopţile, ca poeţii şi aşezate în grafice dimineaţa, precum marii strategi. Adevărate planuri de bătaie care par iluzorii la început. Derutante chiar! Mai ales în spaţiul nostru de trăire, Carpato-Danubiano-Pontic, mai degrabă obişnuiţi cu gargara şi infatuarea. Cu mazilitul şi schimbatul polilor după cum vor muşcheţii vremilor. Trebuie să recunosc că a fost nevoie să ies la tablă, apoi să bat la pas, uneori gâfâind, pe traiectoriile desenate de mintea şi voinţa unui om care va rămâne în istoria agriculturii. La loc de cinste precum un alt mare consătean de-al său din Şişeştii Mehedinţului. Ca ministrul Agriculturii care a redat speranţa într-un viitor agricol luminos.

Am asistat ieri la cum Petre Daea, întors din conferinţa de presă unde o macara mai dihai decât cea din scheciul lui Toma Caragiu ridica orizontul irigaţiilor la nivelul ochilor, a coborât printre reprezentanţii oierilor convingându-i să iasă din împietrirea seculară şi să înveţe marketingul. A pus rapid mâna pe telefon şi a sunat colegul de la Turism ca să aducă spre populaţia din zonele turistice preparatele din carne de oaie spre degustare. Cu toată cohorta instituţiilor statului chemate să vegheze ca lucrul acesta să se desfăşoare într-un total respect pentru consumator.

Asta ca să scoată odată pentru totdeauna din mintea românului că doar de Paşte şi la mustăriile toamnei se mănâncă carnea de oaie şi de capră. E adevărat că doar atunci aveau ciobanii miei de sacrificat. Între timp au învăţat să diversifice oferta de berbecuţi, iar carcasa câştigă încet, dar sigur, calitate!

Şi, ca să nu ne lungim prea mult, orice ar spune lumea „tolcşoaielor” şi a breking-news-ului etern, Daea îşi vede cu hotărâre de treaba sa de ministru al Agriculturii, adică de punerea în viaţă a programului de guvernare, într-un ritm ameţitor. Chiar dacă multă lume îi caută când coarne, când în coarne. Ba îşi dau cu părerea despre cum se pune grâul sau despre cum se numără boabele de pe cucuruz, fără să fie prea convinşi care-i una, care-i alta. Dar încercând, la ceas de seară, să hotărască ce să facă alţii ca să le fie lor bine. Poate de aceea Petre Daea evită presa dacă nu are „ceva de raportat”.

Şi, trebuie să recunoaştem că de la obiectivul de a da subvenţiile la timp până la programul Tomata sau programul cu Reabilitarea Sistemului de Irigaţii, ministrul s-a ţinut de planuri cu stricteţe de neamţ şi încăpăţânare oltenească! Şi va reuşi să ajute şi crescătorii de porc, cum a reuşit să ajute crescătorii de oi, capre şi vaci, pentru susţinerea zootehniei româneşti.

Ca să nu ne mai plângem de calităţi duale şi dublu standard. Să mâncăm de la noi. Carne adevărată, salam fără soia, telemea de soi şi roşii cu miros şi gust de roşii. Dar să învăţăm un pic să le şi vindem! Că altfel degeaba avem cea mai bună brânză dacă nu ştie nimeni. Să mai ieşim din Valea Plângerii Fermierilor cu asociere întru profit. Ca să vază Europa că ştim şi noi să facem ambalaje lucioase alimentelor produse de fermierii noştrii. Ca să ne recâştigăm piaţa aici, apoi să-i cucerim cum au făcut-o polonezii. De ce?! Uite-aşa, d`aia!