Sau încă mai respiră pe furiş într-o pungă de hârtie creponată! Atât cât să se înece cu sinele precum cu un bol nemestecat definitiv! Scriu textul acesta cu gândul că măcar doi, trei oameni îl vor citi până la capăt. Chiar dacă mă vor înjura sau pur şi simplu scuipa. Nu ţărăneşte, pentru că ţăranii au cam murit odată cu bunicii mei.
Felul în care se derulează realitatea zilelor noastre a devenit grotesc. Nu m-aş referi doar la România pentru că fenomenul este global. Cum globală este şi economia, şi agricultura, şi mai ştiu eu ce. Liderii mondiali sunt aleşi pe cu totul alte principii decât competenţa sau puterea politică. Sunt împinşi în faţă oameni de paie îmbrăcaţi frumos în zorzoane electorale. Oameni incapabili de un discurs visceral. Actorizaţi excesiv, plimbaţi ca sfintele moaşte şi daţi lumii ca nişte izbăvitori.
Doctrinele naţionale se ascut, dar oamenii din spatele lor nu sunt deloc naţionalişti. Ci nişte soprane fără chemare sau un fel de sirene reparate destul de empiric pentru nevoi imediate. E adevărat că şi componenţa competitorilor este de toată jena. La noi nici măcar partidele nu mai au decât candidaţi unici şi de netăgăduit. Iar în spatele lor toată lumea înjură nemulţumită.
Pentru că cine vrea să o facă pe bune va fi ori eliminat din partid, ori marginalizat (blocaţi la mantinelă cu pucul în mână şi crosa ruptă), ori pur şi simplu daţi presei care nu mai este câinele de pază al democraţiei ci pitbullul cercurilor de interese care le finanţează. Ba cu plasa, ba cu publicitate preferenţială, ba cu tot soiul de alte avantaje.
Aşa cum spuneam, tot ceea ce devine la nivel global obligatoriu pentru restul lumii trece spre baza piramidei cu viteza sunetului. De lumină să nu mai vorbim. Mai bine zis, cu viteza internetului. Acolo unde globalizarea este organizată pe secte de like-uri.
Nu aş vrea să vorbesc prea mult de agricultură în acest text dar trebuie să spun că şi aici e valabilă teorema aceasta. Cozile de topor ale cercurilor de interese îşi fac treaba şi nimeni din cei capabili, sau cu ceva scaune la cap, nu le scapă dacă nu trec cumva în tabăra care este! Altfel totul pare idilic în agricultură doar în scurtele momente dintre două dezastre şi trei apocalipse.
Sclavia presei din necesitatea supravieţuirii nu e neaparat scuzabilă. Cum nu e scuzabil nici faptul că populaţia cu vederi sănătoase nu mai cumpără ziare, reviste sau emisiuni ok! Lăsând prin neimplicarea financiară presa în mâna celor care au alte gânduri. Stăpânii mass-media, e vorba de un fenomen global dar mult mai pregnant la noi, nu mai sunt cititorii. Din păcate! Ei nu mai contează decât ca public ţintă al reclamelor! Pentru că nici nu mai au alte pretenţii. Şi apoi cum să cheltuie 10 lei pentru o revistă când au la liber totul printr-un simplu click?! Un click care devine din ce în ce mai puternic în manevrarea maselor. Inclusiv a celor care cred că ştiu mai mult decât ştiu alţii!
Totul este ca o Matrioşkă infinită din care se pare că nu există scăpare. Orice evadare este o viitoare închisoare şi tot aşa până când ne vom obişnui toţi cu acest nou nivel al realităţii!
E aşa de greu să vezi cum dispar valorile într-un malaxor al profitului cu orice preţ. Deşi nevoile umane sunt simple iar puterea spritului mult peste satisfacerea nevoii de a fi de acord cu majoritatea. Nivelarea spre partea de jos a mentalităţilor, pentru ca efectul publicităţii să fie cât mai eficient, a creat o lume mult mai complicată decât firescul! Şi mult mai permisivă la furt, demonizare, ridicat osanale, unanimităţi „exclusive”, neantizare prin lozincărie etc.
Pe înţelesul celor 2,3 cititori până la capăt ai acestui text nu am nicio concluzie. Pentru că nu-mi propun nici concluzii exhaustive, nici orice altceva de genul axiomatico-bombastico-apocalipticonian. Ci doar tragerea unui oblon de pe un ochi. Atât cât să vă permiteţi să priviţi dincolo de realitatea aceasta bolnavă!