Terenurile agricole, etalon pentru mâine

După cum am mai afirmat din acest colţ de site, în opinia mea, există toate premisele ca următoarea cea mai căutată resursă din lume să fie terenul agricol. Printre principalele argumente se numără, desigur, anunţata criză alimentară, cât şi, după cum spuneam, faptul că golul lăsat de imobiliare trebuie umplut cu ceva credibil. În sensul că investitorii se află în căutare permanentă de noi plasamente şi pieţe.

De altfel, dacă chibzuim puţin la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, observăm că deja goana după terenuri agricole a început demult. Chinezii, bunăoară, cumpără pe rupte sute de mii de hectare de teren oriunde apar oferte serioase. Desigur, cele mai vânate sunt terenurile fertile şi ieftine, lângă ape, din Africa şi până în Filipine.

Noul trend economic nu ocoleşte însă nici Europa. Cei cu bani, incluzând aici fonduri de investiţii şi bănci, au deja expertiză în achiziţionarea de terenuri agricole ieftine. Problema este că, în Europa, şi mai cu seamă în Nordul Europei, terenurile sunt destul de scumpe.

Din acest motiv, de fapt, investitorii, mai mari şi mai mici, au şi pus ochii pe România, unde, încă, terenurile agricole continuă să coste şi cu până de zece  ori mai puţin ( 2000 euro hectarul) comparativ cu Norvegia ori Danemarca ( 15000-20.000 euro hectarul ).

Ce este posibil să se petreacă în continuare? Prima dată au fost cumpărate terenurile fertile, comasate şi ieftine. După ce piaţa se va agita şi preţurile vor urca, vor scade şi pretenţiile, calitativ vorbind. Cine va izbuti însă până atunci să acapareze suprafeţe relevante de teren, va avea un cuvânt greu de spus în economie.

Ce se petrece la  noi ? Astăzi, pe bună dreptate, îi criticăm pe străinii care cumpără terenuri, ca apoi să le lase pârloage. Lăsând morala la o parte, aceştia nu fac altceva decât să investească în viitor. Chiar dacă unii dintre ei sunt simpli pensionari italieni ori austrieci, deci nu fac calcule investiţionale sofisticate, ei ştiu că preţul terenului va creşte până la urmă.

Pe fondul unei decapitalizări autohtone, cumulat şi cu lipsa unei strategii a autorităţilor (vezi proiectul ADS - bancă funciară) este plauzibil să ne trezim că suprafeţe întinse de teren vor ajunge pe mâna străinilor. Care străini le vor cultiva şi vor dispune de acestea, şi implicit de producţia agricolă, după bunul lor interes. Mână ieftină este, populaţie mare avem, producţie să fie. Numai preţurile, de fapt, nu le vom mai stabili noi. Şi cine va controla pâinea, vă daţi seama, pe vreme de criză alimentară, va ţine, la propriu, frâiele.