Cu coada ochiului, vedem câteva veşti super-optimiste: o producţie bună de cereale, cu preţuri mai mult decât promiţătoare, producţii de legume mai mari cu 10 la sută faţă de anul trecut.
Chiar şi producţia de miere de albine va fi, în 2011, mai mare cu 20 la sută comparativ cu cea din 2010. Başca, iată, faptul că 4000 de tineri vor să se facă fermieri pe banii UE. Semnalele de genul astă sunt, indiferent cât am fi de răutăcioşi, veşti bune.
Nu cu mult timp în urmă, cu ocazia unui reportaj făcut printre dealerii de utilaje şi maşini agricole din România, am fost surprins de cifrele de afaceri raportate de aceştia pe vreme de criză. Deoarece mai toţi vorbeau de creşteri spectaculoase ale vânzărilor.Ce înseamnă acest lucru? Când aproape toţi europenii vorbesc economia numai de rău, fermierii români să facă bine? Şi da, şi ba !
Da, pentru cei care au cu ce să producă. Da, pentru fermierii cu spaţii de depozitare, pentru cei care îşi permit să folosească piaţa în favoarea lor. Ori pentru cei care au apă să ude şi bani să aştepte preţuri mai bune.
În schimb, fermierii care nu au spaţii şi nici utilaje nu au cum s-o ducă bine. Ce bani pot face astăzi agricultorii, fericiţi că-şi pot vinde recolta direct de pe câmp? Faptul că fermierii nu sunt organizaţi în asociaţii n-are cum să nu se simtă într-o economie atât de concurenţială ca cea din prezent.
Imaginaţi-vă că 70 la sută dintre agricultorii români, să spunem, ar avea utilaje, depozite şi ar fi grupaţi în asociaţii. Şi dacă, în plus, măcar o parte ar mai beneficia de irigaţii, unde am fi noi oare astăzi?
Păi, cine s-ar mai pune cu România în astfel de condiţii?
Înainte de criza economică, în urmă cu circa doi ani şi jumătate, dacă vă amintiţi, unii oficiali au spus că România poate miza pe agricultură, ca supapă la problemele economice. Era vorba, de fapt, de oportunitatea de a face bani din exportul de produse agricole. În realitate, bineînţeles că nimic din teoria cu pricina nu s-a materializat, ţara noastră pierzând astfel şi această şansă. Şi nu s-a realizat pentru că o structură funcţională, serioasă, un model de business, mă refer, ceea ce nouă ne lipseşte acum în primul şi în primul rând, nu se poate clădi niciodată peste noapte.
Mai nou, se pare, suntem puşi încă o dată într-o conjunctură regională favorabilă. Avem mingea la fileu, cum se spune. În poartă însă, trebuie să o împingem singuri. Vom reuşi oare mai mult, de data asta, ce ziceţi? Pe jumătate - recoltele şi piaţa - treaba este făcută. Cu cealaltă jumătate, cum stăm?