De ce „fug” fermierii de stat?

Ioan Zamfir: „De fapt, pentru mine nu e nimic nou în a constata că statul, din punct de vedere managerial, a fost cel mai neperformant dintotdeauna în România. Dacă vrem să încurcăm lucrurile şi aici, atunci nu avem decât să dăm pe mâna celor de la ADS terenurile ca să le comaseze... ”, susţine Ioan Zamfir. (Pentru cei care nu sunt în temă, trebuie să precizăm că, recent, MADR a vorbit de posibilitatea transformării ADS în bancă funciară în scopul stimulării comasării terenurilor agricole).
Aşadar, reprezentantul fermierilor „dă” necruţător în stat, spunând că n-are încredere în acesta. Cât este oare de credibilă afirmaţia domnului Zamfir? Să nu exagereze niţel vicele de la LAPAR, supărat poate cu alte ocazii de reprezentanţii diferitelor entităţi de stat? Sau poate are el vreo amintire mai amară cu cei de la ADS?
Propun să facem o comparaţie între stat şi privat, să vedem prin ce diferă una de cealaltă. Fiecare dintre noi a avut de a face, în diverse situaţii, şi cu instituţii de stat, cât şi cu firme „ particulare”.

Comunicarea, prima impresie. Cred că fără să vreau am atins, din prima, punctul cel mai slab al statului. De la comportamentul plictisit al funcţionarilor (nu toţi) de la Consultanţa agricolă până la atitudinea „lasă-mă în pace” afişată de către funcţionarii direcţiilor agricole judeţene, supăraţi că vreun fermier neastâmpărat i-a mai deranjat cu o întrebare. Cei de la privat, în schimb, iau poziţie de drepţi încă de cum aud ciocănitul uşii ori sunetul telefonului. Aproape indiferent despre ce domeniu am vorbi, de la cadastru la servicii medicale. Fie şi din bun simţ, câteodată.

Serviciile. Mă refer, desigur, la calitatea acestora. În cel mai bun caz, funcţionarii de stat dau neputincioşi din umeri în momentul când dau de o problemă puţin mai delicată. În cel mai rău, n-are rost să mai vorbim. Birocraţia e mare în România, nu-i aşa? Din punct de vedere al calităţii serviciilor, distanţa dintre stat şi privat e una ca de la cer la pământ. Oricare din noi a avut contacte cu dealerii de inputuri, de exemplu. Păi, unii consultanţi devin chiar agasanţi cu sfaturile lor privind diversele tehnologii şi ştiţi de ce. Oamenii ăştia conştientizează că dacă la sfârşitul lunii nu îşi ating targetul pot rămâne fără slujbă. Fără nici o glumă.

Dorinţa reală de face lucrurile să se mişte, dacă doriţi. Ca să poţi ajuta pe cineva trebuie înainte de toate să îţi doreşti realmente să faci lucrul acesta. Să n-o faci din obligaţie, cu silă, doar ca să mai bifezi o sarcină de serviciu pe ziua de azi. Sigur, ideal ar fi ca oamenii să pună pasiune şi suflet în tot ceea ce fac. Doar aşa poţi găsi soluţii în varii probleme şi situaţii. Şi adaugă plus-valoare muncii tale. Vă imaginaţi vreun funcţionar de stat stând după program doar din dorinţa de ajuta un fermier să depisteze sursa focarului său de infecţie, să spunem? Mai sunt şi excepţii, însă regula triumfă! Dar un agent de vânzări care „bate” drumurile 24 de ore din 24 sigur aţi văzut--

Aşadar, ne mai miră declaraţia domnului Zamfir ori nu?