Cât de periculos poate fi laptele praf?!

Uneori nişte tipi oarecare împărtăşesc auditoriului privitor, din vasta lor neştiinţă, fărâme cristaline de nimic autentic. Unele emisiuni oferă posibilitatea celor care sunt indignaţi de fierberea laptelui praf în direct, prin ceaune de sticlă (pentru transparenţă dincolo de altă sticlă) să intervină pentru completarea unui tablou ilar şi numai bun de agăţat în beznă. Culmea e că au ajuns acolo încât pun un văcar să mestece laptele praf în faţa audienţei în extaz. Toate lumea se miră cum naiba din lapte praf şi apă iese lapte de consum. Chiar dintr-un sac cu lapte praf destinat viitorilor boi sau viitoarelor vaci. Nu am înţeles de ce e periculos să mănânci lapte praf cum nici o telespectatoare nu a putut înţelege cum dracu să cumpere brânză autentică altfel decât mergând la stână. Dar, vă întreb eu, oare stânarul nu a aflat că laptele praf e bun pentru a face brânză atunci când nu mai mulge oile?! Că e plin Bucureştii numai de bânză din Mărginimea Sibiului de te-ntrebi de unde atâta iarbă şi p-acolo.

Dar cum meseria asta (cea de ziarist agrar) presupune şi un pic de respect pentru toată lumea muncitoare pe ogoarele patriei m-am dus şi am tot întrebat specialiştii (unii care au oficial dreptul de a-şi da cu seama despre ce şi cum cu laptele praf) şi, minune, toţi au spus că laptele praf e un produs obţinut prin dezhidratarea laptelui. Iar produsul rezultat e steril şi numai bun de rehidratat la nevoie. Rezultând un lapte bun de consum.
Nu mai vorbesc de faptul că aproape toţi bipezii din Europa au crescut cu lapte dintr-ăsta prăfuit. Uneori chinezesc (îmi aduc aminte că aveam casa plină de cutii goale de lapte praf chinezeşti, unele transformate în recipiente de păstrat zahărul, făina sau orezul altele ca şi glastre pentru florile din fereastră), alteori occidental, mai rar românesc. Pentru că aproape niciodată nu ne-am permis să aruncăm vacile din avion ca să facem laptele praf!
Problema consumatorilor nu cred că este laptele praf, cum problema fermierilor nu ar trebui să fie show-ul mediatic pentru găsirea ieşirilor din impasul economic.

Nu laptele praf este vinovat pentru lipsa de eficienţă din ferme. Cum, în niciun caz produsele, chipurile, lactate obţinute din tot felul de înlocuitori, nu sunt vinovate pentru că „lumea nu ştie care e una şi care e alta”. Nu blamând şi acuzând se poate intra şi rămâne în piaţă, ci prin investirea în tehnologie şi ceva marketing. Măcar altfel decât agasanta chestie cu „brâzna noastră e cea mai bună din lume”. Poate că e. Poate că nu. Dar lumea trebuie să o ştie. Aşa că puneţi-vă fraţilor o etichetă cu brandul „cea mai bună brânză ever” şi mereţi la piaţă. Faceţi un pic de sampling cu ţugulanul cumpărător, ca pe la târgurile de săptămână, aruncaţi apoi şi niscai ceapă pe tocător şi ceva trandafiri de porc bine afumaţi şi să vedeţi atunci dacă nu sunteţi „a mai bună brânză din lume”. Dar asta presupune un pic de cheltuială. Iar apoi, fârtaţilor, trebuie să asiguraţi cu marfă buticăria aia mare de-i zice super-market la timp şi degrabă. Nu doar o dată pe săptămână. Iar apocalipsa laptelui praf nu e altceva decât o grosolană încercare de manipulare a cumpărătorilor prin denigrarea celor care încearcă să fie profitabili. Inclusiv prin transformarea surplusurilor de lapte din perioadele calde în lapte praf, care poate fi folosit de procesatori în momentele de dezechilibru în aprovizionarea cu materie primă. Rehidratarea laptelui praf nu e o manevră subversivă, ci o măsură de control pentru păstrarea competitivităţii. Niciun procesator premium din lume nu îşi va bate joc de brandul său. Pentru că a investit mai mult decât vă puteţi închipui în crearea lui.