În acest an de comercializare exporturile de cereale ale UE ar putea crește cu 14%, până la 49 de milioane de tone, potrivit celor mai recente previziuni publicate de Comisia Europeană. Potrivit raportului departamentului pentru agricultură și dezvoltare rurală al CE, producția totală de cereale a statelor UE (în sezonul 2021/2022) ar urma să ajungă la 293,3 milioane de tone, în creștere cu 4,3% față de sezonul precedent.
Analiştii pieţei se așteaptă ca guvernul rus să impună o interdicție de export pentru toate cerealele în afara cotelor existente, inclusiv grâu, porumb și orz, începând din această lună și până la 31 august. Exporturile ruse din cadrul cotei actuale de 11 milioane de tone de cereale, care include o cotă de 8 milioane de tone de grâu, vor fi în continuare posibile prin intermediul licențelor care au fost deja distribuite oficial exportatorilor.
Cultivatorii brazilieni de soia întârzie încheierea de contracte la termen pentru viitoarea producție de soia. Potrivit analiştilor DataAgro, până în 10 decembrie, fermierii brazilieni au contractat la termen doar 30,4% din producția de soia de anul viitor, comparativ cu 56,3% volumul contractat în aceeaşi perioadă a anului trecut și 36,1% cât a fost media în ultimilor ani.
Guvernul Rusiei a majorat taxele de export pentru cereale, pentru ultima dată în acest an, noile valori acoperind perioada 29 decembrie-11 ianuarie. Taxa de export pentru grâu şi porumb a crescut până la 94,90 dolari/tonă, respectiv 69,0 dolari/tonă, în timp ce taxa pentru orz a scăzut. Urmează şi impunerea unei cote de export pentru perioada 15 februarie-30 iunie 2022.
Producția de grâu a Indiei ar urma să ajungă la 110 milioane de tone în sezonul agricol 2021/2022, de la 108 milioane de tone în urmă cu un an, potrivit unui studiu realizat de S&P Global Platts. Deşi suprafaţa cultivată a scăzut, producţia de grâu este de aşteptat să crească, compensată fiind de randamentele mai mari.
Gigantul american de agrobusiness Bunge a anunțat joi (24.02.2022) că și-a suspendat temporar operațiunile din Ucraina, iar birourile companiei sunt închise în întreaga țară în urma invaziei Rusiei. Bunge a precizat că are 1.000 de angajați în Ucraina la două unitităţi de procesare (din Nikoalev și Dnipro) și la depozitele de cereale din diferite regiuni ale țării, precum și la un terminal de export din portul maritim comercial Mykolaiv.
O diferenţă mare de preţ a fost semnalată ieri (03.03.2022) între ofertele de grâu din Bulgaria şi grâul românesc. Această reacţie a traderilor a apărut ca urmare a zvonurile privind o posibilă limitare sau interzicere a exporturilor de grâu pentru a compensa lipsa de aprovizionare din Ucraina și Rusia.
Închiderea forţată a porturilor și terminalelor ucrainene urmată de suspendarea tuturor transporturilor comerciale din Marea Neagră și Marea Azov a determinat creşterea preţului cerealelor şi în special a porumbului. Preţurile cerealelor din Golful SUA au început săptămâna cu creştere de la 309,25 dolari/tonă până la 327,75 dolari/tonă. La bursa europeană Euronext, preţurile au ajuns la 340,0 euro/tonă porumb, 351,25 euro/tonă grâu (cu livrare în luna martie) şi 821,75 euro/tonă rapiţă (cu livrare în luna mai).