COMUNICAT! Ana Sauvignon Blanc 2018 și Jidvei Fetească Regală 2009, singurele vinuri din România distinse cu Marea Medalie de Aur la Concours Mondial de Bruxelles 2019. Cu aceste două distincții extrem de importante, Jidvei face încă un pas înainte, devenind primul producător român de vinuri care obține această performanță deosebită în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase și riguroase concursuri internaționale de vinuri.
Licitaţiile Troostwijk organizează până la 28 mai o licitaţie online cu mai mult de 500 de utilaje agricole şi horticole!
Doar 480 de cărţi lipsesc din Biblioteca Liceului Tehnologic Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu, judeţul Hunedoara, pentru a ajunge la impresionanta colecţie de 50 de mii de volume! DONEAZĂ O CARTE şi ajută-ne să completăm colecţia liceului!
15 LICEE AGRICOLE participante. Peste 200 de elevi şi profesori. Invitaţi fermieri, autorităţi, firme din domeniul agricol, mass-media. PREMIERĂ pentru învăţământul preuniversitar agricol!
Proiectul SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL este iniţiat de Revista FERMA prin Fundaţia Revistei Ferma şi este coordonat de NICOLETA DRAGOMIR - redactor-şef Revista FERMA şi LEONARD CONSTANTIN STAFIE - colaborator Revista FERMA, specialist avicultură.
Concurs organizat de Revista Ferma şi FARM TECH ROMÂNIA - importatorul încărcătoarelor frontale multifuncţionale Schäffer.
Revista FERMA şi FARM TECH ROMÂNIA - importatorul încărcătoarelor frontale multifuncţionale Schäffer dau startul unui nou CONCURS menit să descopere următorul FERMIER DE PE COPERTA revistei FERMA! Totul se desfăşoară la AgriPlanta-RomAgroTec, între 16 şi 19 mai 2019.
Revista FERMA şi FARM TECH ROMÂNIA - importatorul încărcătoarelor frontale multifuncţionale Schäffer dau startul unui nou CONCURS menit să descopere următorul FERMIER DE PE COPERTA revistei FERMA! Totul se desfăşoară la AgriPlanta-RomAgroTec, între 16 şi 19 mai 2019.
EVENIMENT! Ostropel de rață, palaneț cu varză sau cârnați de Apuseni, între produsele autentice românești, prezentate de studenți la Festivalul Produselor Tradiționale, de la USAMV Cluj-Napoca.
COMUNICAT! Organizată pe o suprafaţă de 10 ha, AGRARIA 2019 a adus laolaltă peste 300 de firme participante şi 27.600 de vizitatori, la cea mai dinamică expoziție agricolă din Transilvania - Evenimentul a avut loc în perioada 11 – 14 Aprilie 2019, în localitatea Jucu, Județul Cluj, Parc Industrial Tetarom III.