Aflată la cea de-a patra ediţie, seria evenimentelor Agroconnect organizate de compania BASF a continuat şi în acest an. Astfel, în perioada mai – iunie, fermierii din judeţele Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Slobozia, Giurgiu, Bihor, Cluj şi Neamţ au putut vizita loturile demonstrative pentru culturile de câmp: rapiţă, floarea-soarelui, cereale păioase şi porumb.
Sloganul evenimentelor a fost “Inovaţii pe metru pătrat!”.
“Suntem în plin sezon agricol şi sperăm că vom avea un an bun. Aş vrea să mulţumim fermierilor că au fost alături de noi până acum, ca au utilizat produsele noastre şi să îi asigurăm de sprijinul nostru total până la finalul sezonului. Prin produsele BASF pe care le oferim, prin tehnologiile BASF de protecţie a culturilor pe care le promovăm, încercăm să ajutăm fermierii să prevină problemele dificile ce ar putea apărea în procesul agricol pe care îl derulează, oferindu-le totodată soluţii şi sprijin pentru depăşirea momentelor complicate cu care s-ar putea confrunta la un moment dat”, a declarat Tiberiu Dima, Country Manager Crop Protection Romania.
La evenimentul de la Diosig – Bihor, circa 100 de fermieri sârbi au interacţionat cu fermierii români pentru a face schimb de experienţă în domeniul celor mai eficiente soluţii de protecţie a plantelor. În cadrul unui tur al suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, rapiţă, porumb sau cereale, au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu tehnologii diverse, în contrapunct cu rezultatele obţinute pe loturile martor. Pe tot parcursul prezentării tehnice, reprezentanţii BASF au explicat în detaliu tehnologiile de protecţie a plantelor pentru fiecare tip de cultură în parte, precum şi avantajele utilizării produselor BASF în cadrul tehnologiei intensive de exploatare a terenurilor agricole.
Beneficiile produselor BASF au fost prezentate într-un mod creativ, interactiv şi amuzant, oferind fermierilor şi un strop de distracţie. Şi pentru că şi-a dorit să recompenseze răbdarea şi perseverenţa fermierilor de a parcurge acest traseu al inovaţiilor, pentru fiecare interacţiune a lor cu produsele BASF, fermierii au fost recompensaţi cu Agrodolari, bancnotele oficiale Agroconect, ce au putut fi preschimbate la final în premii!
În acest an, compania BASF a avut alături o serie de parteneri: compania New Holland, cu o gamă completă de maşini şi utilaje agricole, compania Bancpost, cu soluţii de finanţare pentru domeniul agricol şi, evident, companiile de seminţe care au oferit hibrizii pentru înfiinţarea culturilor.