Compania Maschio Gaspardo România, reprezentată de Mirco Maschio, a fost gazda ceremoniei semnării protocolului de colaborare încheiat între reprezentanţii Entităţii de Management a Clusterului „Asociaţia Svillupo Insieme Si Vince – Asociaţia de Dezvoltare Împreună învingem” privind constituirea sub polul de dezvoltare IND AGRO a clusterului IND AGRO INVEST.
La evenimentul desfăşurat la Timişoara, în cadrul FestAgrAlim 2013, a fost semnat protocolul de colaborare cu 11 colaboratori și furnizori din județele Timiș și Arad, în vederea constituirii clusterului IND AGRO INVEST, primul din domeniul agricol din România.
Potrivit participanţilor, IND AGRO INVEST are misiunea de a fi un cluster inovativ de cercetare şi dezvoltare, având ca scop realizarea unor utilaje agricole moderne care se pretează la solul din România. Timp de câteva luni, specialiştii care vor participa la acest proces vor studia, vor cerceta şi vor testa pe teren două modele experimentale.
Proiectul va fi realizat la sediul MGR din Chişineu Criş. „Este primul cluster din România, din domeniul agricol. Este o oportunitate foarte mare pentru noi, dar și pentru firmele implicate în agricultură şi fermierii români. În cadrul acestui cluster, mai mulţi furnizori de maşini şi echipamente agricole vor dezvolta inovații pe tehnologii agricole. Noi suntem deschiși și spre parteneri din alte țări, dar și spre universități”, a declarat Mirco Maschio, directorul Maschio Gaspardo România.
La această dată sunt în curs de desfăşurare nu mai puţin de 10 proiecte de cercetare sub egida acestui cluster agricol.