Adama
Vinasa Rompak

Timiş: Târg de toamnă la Muzeul Satului Bănăţean

Publicat: 24 septembrie 2011 - 19:20
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara este, sâmbătă şi duminică, gazda a două manifestări devenite tradiţionale pentru luna septembrie - Târgul de toamnă şi Târgul meşterilor populari.

„Cele două manifestări îşi propun să reînvie dragostea timişorenilor pentru tot ceea ce înseamnă obiceiuri culinare tradiţionale şi artă autentică, într-un spaţiu încărcat de tradiţie. Cele două manifestări, care se completează reciproc, doresc să contribuie la păstrarea valorilor tradiţionale şi să promoveze cultura şi obiceiurile populare prin variatul program artistic folcloric şi, în egală măsură, prin diversitatea produselor expuse”, a declarat, pentru AGERPRES, Jana Lavrits, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Timiş, organizator al evenimentului.

Târgul tradiţional de toamnă reuneşte, în acest an, aproape 40 de producători şi firme agroalimentare din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Cluj, Covasna, Braşov, dar şi din Ungaria şi Serbia.

Vizitatorii vor găsi la standurile expozanţilor produse preparate după reţete proprii, moştenite din familie - de la cele de panificaţie, patiserie şi paste făinoase până la cele din carne şi lactate. Nu lipsesc produsele ecologice - mierea, ceaiurile sau cosmeticele preparate din plante medicinale, dar nici băuturile de casă - vinul, ţuica, palinca şi sucurile naturale. Tarabele sunt pline de dulciuri de casă, preparate culinare gătite în aer liber la grătar, la plită sau la ceaun. Foarte apreciate sunt găluştele cu prune (preparate în faţa clienţilor), pâinea în formă de peşte, caşcavalul afumat în foaie de brad, salamurile şi cârnaţii ungureşti.

Târgul meşterilor populari reuneşte aproape 50 de expozanţi. Sunt expuse spre vânzare vase de ceramică, ţesături, mobilier din lemn lucrat manual, picturi pe lemn şi sculpturi, jucării de lemn, instrumente muzicale, ouă încondeiate, podoabe şi alte obiecte de uz casnic şi decorative.
Atmosfera este întreţinută de artişti populari şi ansambluri folclorice din Banat.

Vizualizat: 2297 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Absent nemotivat la Agromalim

Absent nemotivat la Agromalim

Am vizitat  Agromalim 2011 şi spre deosebire de alţi ani am căutat partea mai puţin oficială a târgului. În sensul că am umblat să stau de vorbă incognito cu expozanţii, fără să mă prezint că sunt jurnalist. 

Târgul de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene”

Târgul de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene”

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu organizează, în perioada 1-2 octombrie 2011, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber), prima ediţie a Târgului de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene”.  

40 tone de legume s-au vândut la Târgul „Produs de Cluj”

40 tone de legume s-au vândut la Târgul „Produs de Cluj”

Organizat la sfârşitul săptămânii trecute, Târgul „Produs de Cluj” a avut, din nou, succes la clujeni. În cele trei zile ale evenimentului, peste 50.000 de vizitatori au luat cu asalt parcarea unui hypermarket din oraş. 

„Săptămâna Verde” de la Berlin a atras peste 300 firme româneşti interesate de participare

„Săptămâna Verde” de la Berlin a atras peste 300 firme româneşti interesate de participare

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va demara selecţia firmelor care vor participa la Expoziţia Internaţională pentru Industrie Alimentară, Agricultură şi Horticultură „Săptămâna Verde” - Berlin, din perioada 20 - 29 ianuarie 2012.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii