Adama
Vinasa Rompak

Târgul de produse agricole „EXPO Bogăţiile toamnei 2011 în Banantul istoric”, la prima ediţie

Publicat: 29 septembrie 2011 - 13:10
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Aflat la prima ediţie, târgul de produse agricole ,,EXPO Bogăţiile toamnei 2011 în Banatul Istoric”, se va desfăşura în perioada 30 septembrie - 02 octombrie 2011 la Galeriile Real 3 Timişoara (lângă aeroport), între orele 10-18.

La propunerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor de produse de sezon se realizează, în premieră, un târg de produse agricole specifice Banatului Istoric. Estimativ, vor participa la eveniment cel puţin 150 producători şi mii de consumatori din Timişoara şi din Regiunea 5 Vest.

De asemenea, la târg, vor fi prezenţi şi producători agricoli din Serbia, Ungaria şi din alte zece judeţe din vestul ţării, mizând pe extinderea târgului la încă 8 ediţii până la sfârşitul anului.

Vizitatorii îşi vor putea face aprovizionarea la acest târg cu produse de sezon, legume şi fructe în special, carne, lactate şi preparate din lapte, brânzeturi, produse gastronomice.

Organizatorii târgului sunt Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Timiş şi Galeriile Real 3 Timişoara.

Vizualizat: 2498 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

O nouă serie de Târguri sub numele „Festin Românesc”

O nouă serie de Târguri sub numele „Festin Românesc”

O nouă serie a Târgurilor de produse tradiţionale „Festin Românesc” va debuta în 30 septembrie, în Parcul Sebastian din Bucuresti; aceasta va găzdui toate cele cinci ediţii de toamnă-iarnă 2011 ale deja celebrelor târguri, unde deliciile culinare tradiţionale sunt la ele acasă.

A început AGRALIM, la Iaşi

A început AGRALIM, la Iaşi

FERMA MEDIA GRUP vă recomandă Târgul pentru Fermieri şi Industrie Alimentară AGRALIM, care se va desfăşura în perioada 29 septembrie - 2 octombrie 2011, la Centrul Expozitional Providenta Iasi.

Prima ediţie a Carnexpo a fost un succes, tranzacţii de 2,3 mil. de euro

Prima ediţie a Carnexpo a fost un succes, tranzacţii de 2,3 mil. de euro

În cadrul primei ediţii a Expoziţiei internaţionale dedicate industriei cărnii din sud-estul Europei – CarnExpo, au fost perfectate peste 200 de contracte noi, cu o valoare comercială de aproximativ 2,3 milioane euro.

„Apulum Agraria” a numărat douăzeci de ediţii

„Apulum Agraria” a numărat douăzeci de ediţii

Mii de localnici s-au aprovizionat cu legume şi fructe pe alese, dar şi cu preparate tradiţionale, la Târgul „Apulum Agraria”, ajuns la cea de-a XX-a ediţie, desfăşurat de vineri până duminică la Alba Iulia.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii