Adama
Vinasa Rompak

Vinul românesc la ceas de sărbătoare – VINTEST 2012

Publicat: 11 octombrie 2012 - 10:31
Comenteaza   | Galerie   | Video   | Print | Trimite unui prieten

Seara vinului românesc, eveniment desfăşurat la începutul acestei săptămâni, într-o locaţie de excepţie, a reunit principalii producători de vin din România dar şi ambasadori ai ţărilor pentru care sectorul vitivinicol prezintă un interes deosebit. 

Invitaţii au avut ocazia să deguste vinurile premiate la concursurile naţionale şi internaţionale. „În această seară, producători din toate zonele viticole ale ţării sunt prezenţi pentru a vă arăta vinul şi pentru a vă încânta cu sortimente premiate la saloanele naţionale şi internaţionale. Avem un alt concept în această toamnă pentru Vintest: vin, artă, cultură, gastronomie, civilizaţie, spectacol. Unde în altă parte decât în Sala Palatului”, a lansat Lucia Pârvu, director al Vintest, invitaţia pentru a vizita cea de-a doua ediţie a Salonului Naţional de Vinuri al României - Vintest Bucureşti.

seara-vinului-la-vintest_b

Salonul Naţional Vintest îşi va deschide porţile pe 12 octombrie, la orele 11.00, la Sala Palatului din Bucureşti, iar până în 14 octombrie, toţi iubitorii vinului vor avea posibilitatea să deguste gratuit sutele de sortimente expuse de producătorii români şi de invitaţii din străinătate.

Surprizele nu se opresc aici, vizitatorii putând să descopere secretele din arta, cultura şi civilizaţia vinului, iar maeștri bucătari, cofetari și patiseri vor face demonstrații și vor concura sub privirile vizitatorilor, în Cupa României în arta culinară.

În acest an sunt aşteptaţi cel puţin 7.000 de vizitatori. Primii 1.000 de vizitatori din fiecare zi vor primi un pahar amintire de la acest Salon de la Bucureşti, dar va avea loc şi o tombolă, câştigătorul urmând să primească greutatea lui în litri de vin.
Sorin Chelmu, secretar general la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prezent la eveniment, a poziţionat România pe un loc fruntaş între producătorii de vin din cadrul Uniunii Europene. „De câţiva ani ne-am propus să facem un vin de cea mai bună calitate şi am avut o reconversie pe zona viti-vinicolă care să aducă vinul românesc acolo unde îi este locul, adică la medaliile de aur şi argint pe care le-a obţinut întotdeauna. Sunt sigur că România va fi un competitor important în piaţa vinului în Uniunea European㔸 a spus Chelmu.

seara-vinului-romanesc_b

Organizatorii pregătesc încă de pe acum și cea de a III-a ediție a Salonului Vintest, care va avea loc în 6 – 9 iunie 2013, la Sala Palatului, în aceeași perioadă cu cel de-al 36-lea Congres al Viei și Vinului, care va avea loc în Bucureşti după 45 de ani. Evenimentul internațional va reuni cele 45 de țări membre, principalii cercetători ai viticulturii, vinificației, economiei si legislatiei vor discuta ultimele inovatii din sectorul vitivinicol.

Vizualizat: 2343 | Video Video | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Videouri atasate

1.
Play VINVEST 2012, editia a IX-a

VINVEST 2012, editia a IX-a

07 aprilie 2012

Alte articole in aceasta categorie

Anunț APIA pentru fermieri: Depuneți cererile până pe 15 octombrie!

Anunț APIA pentru fermieri: Depuneți cererile până pe 15 octombrie!

23 august 2023 - 18:50

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, până la data de 15 octombrie 2023, primește Cereri de plată pentru intervenția IS-V-03 "Asigurarea recoltelor".

Tot ce trebuie să știi despre protecția culturilor de viță de vie și Smart Technology

Tot ce trebuie să știi despre protecția culturilor de viță de vie și Smart Technology

10 noiembrie 2022 - 11:06

Calitatea strugurilor pentru vin se poate asigura încă de la început în vegetație. BASF vine cu soluții eficiente pentru protecția viței de vie, pentru ca Profitabilitatea recoltei să fie cât mai mare, iar calitatea strugurilor să se apropie de perfecțiune.

Condiții modificate pentru subvenția de 1.200 euro pe hectar!

Condiții modificate pentru subvenția de 1.200 euro pe hectar!

21 iulie 2022 - 20:24

Ministerul Agriculturii va modifica una dintre condițiiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii ajutorului de minimis, precum și data de depunere a documentelor justificative.

CUM SĂ AVEŢI O VIE CU ŢESUT LEMNOS SĂNĂTOS ŞI MAI MULT ZAHĂR ÎN STRUGURI

CUM SĂ AVEŢI O VIE CU ŢESUT LEMNOS SĂNĂTOS ŞI MAI MULT ZAHĂR ÎN STRUGURI

02 iunie 2022 - 11:56

Scăderea recoltei de struguri este cauzată, adesea, de starea în care se află părţile lemnoase ale viţei de vie, care transportă apa şi substanţele nutritive, le distribuie şi le stochează.

Recolta de struguri pentru vinificaţie, slabă dar de calitate

Recolta de struguri pentru vinificaţie, slabă dar de calitate

09 ianuarie 2022 - 15:41

Europenii vor bea mai puţin vin din recolta de struguri de anul trecut, care a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, însă partea bună ar fi că s-au obţinut vinuri de o calitate superioară.

Încep etapele regionale ale concursului „Poveşti cu vinuri românești”

Încep etapele regionale ale concursului „Poveşti cu vinuri românești”

21 aprilie 2021 - 14:54

Viticultorii mici şi mijlocii sunt invitaţi să îşi înscrie vinul alb, roşu sau roze la concursul naţional „Poveşti cu vinuri româneşti”, organizat pentru al şaselea an consecutiv de BASF Agricultural Solutions România. Se oferă 3 premii mari cu o valoare totală de 15.000 de euro.

LIDEA = EURALIS Semences + CAUSSADE Semences Group

LIDEA = EURALIS Semences + CAUSSADE Semences Group

07 septembrie 2020 - 12:08

Fuziunea dintre EURALIS Semences și CAUSSADE Semences Goup a intrat în vigoare la 1 septembrie 2020. Rezultatul acestei fuziuni este înființarea unei noi companii – Lidea. Deja una dintre cele 10 companii producătoare de semințe la nivel global, această nouă entitate își propune să devină lider de piață pe anumite categorii de specii, în întreaga Europă.

SPRIJIN NOU MADR: 500 euro/ha! CINE POATE LUA BANII!

SPRIJIN NOU MADR: 500 euro/ha! CINE POATE LUA BANII!

06 septembrie 2020 - 20:44

CONDIŢII AJUTOR DE CRIZĂ. Ministerul Agriculturii anunţă o nouă schemă de ajutor de stat pentru fermierii români care au fost afectaţi de criza economică generată de pandemia COVID-19.

TOȚI pentru VIN, o inițiativă Syngenta pentru susținerea viticulturii românești

TOȚI pentru VIN, o inițiativă Syngenta pentru susținerea viticulturii românești

19 august 2020 - 10:22

Syngenta a lansat platforma de e-commerce „TOȚI PENTRU VIN” în cadrul unei întâlniri digitale în direct cu viticultorii din România. Acest proiect vine să susțină angajamentele de sustenabilitate lansate la începutul lunii iulie de către Syngenta, prin formarea parteneriatelor și sprijinirea lanțurilor de aprovizionare. Astfel de proiecte și parteneriate au un impact pozitiv asupra întregului sector agro-alimentar, aducând beneficii atât viticultorilor cât și consumatorilor.

CAMPANIE! MUST DE LA JIDVEI!

CAMPANIE! MUST DE LA JIDVEI!

30 iulie 2020 - 13:36

EVENIMENT. Jidvei, cel mai mare producător de vinuri din România, anunță lansarea celei de-a șasea ediții consecutive a campaniei „Must de la Jidvei”. Grupul Jidvei continuă prin acest demers să încurajeze și să sprijine producerea vinului de casă în rândurile gospodarilor și ale micilor producători.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii