Târgul Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Zootehnie AGRARIA ediţia a 18-a a va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 2 - 6 Mai 2012.
Programul AGRARIA cuprinde:
* Deschiderea oficială
* SIMPOZIONUL „Patologie bovină”
* ZILELE FERMIERULUI
* Demonstraţii practice cu tractoare, în zona special amenajată din cadrul târgului
* EXPOZIŢIE DE ANIMALE DE RASĂ: bovine, ovine, caprine, bubaline etc.
* PREZENTĂRI DE ANIMALE ÎN RING;
* Întâlniri ale crescătorilor de animale;
* Misiune economică ROCON, întâlniri între reprezentanţi ai firmelor din industria alimentară din România şi Olanda
* Expoziţie de produse tradiţionale – în standurile din Pavilionul B şi în zona special amenajată de pe terenul exterior
* Expoziţie de produse bio, organizată împreună cu Bioterra - Asociaţia Bioagricultorilor din România
* Tombole zilnice pentru vizitatori organizate de Revista Ferma, DLG InterMarketing şi expozanţi
* MAREA TOMBOLĂ AGRARIA - tragerea la sorţi pentru desemnarea câştigătorilor este programată în 06 mai 2012, ora 12:00, cu premii atractive şi variate oferite de Bronto Comprod, Dynamic Tools, Brielmaier, Evoluţia Dan, Agro Expert, Karpaten Turism.
* ”FII VERDE LA AGRARIA” – activităţi dedicate protecţiei mediului
* Bursa AGRARIA – pentru implicare în proiecte de responsabilitate socială
Evenimente asociate:
- A 3-a Conferinţă a Consorţiului european al universităţilor de ştiinţe ale vieţii CASEE: ”Agricultura durabilă şi producţia alimentară în regiunea Dunării” (Cluj-Napoca, 3-5 mai 2012) – eveniment găzduit de USAMV Cluj-Napoca. Printre invitaţii aşteptaţi la acest eveniment, se numără: Comisarul European pentru Agricultură - Dacian Cioloş, Vice-Preşedintele Academiei Române - Cristian Hera, Rectorul Universităţii pentru Agricultură BOKU din Viena şi Preşedinte al CASEE - Martin Gerzabek, alte personalităţi.
- Teatrele culinare din cadrul programului Slow Food on Campus – USAMV Cluj-Napoca, cu Adi Hădean, în 2, 3, 4 şi 5 mai 2012. Programul ”Slow Food on Campus” este organizat de Slow Food Transilvania, USAMV Cluj-Napoca, Transilvania Fest, Turda Fest, cu sprijinul Centrului Rațiu pentru Democrație și al Targului AGRARIA. În cadrul acestui eveniment, vor avea loc demonstraţii interactive de gătit în standul dedicat din Pavilionul A.
Programul de vizitare al Târgului Internaţional AGRARIA va fi de miercuri, 02 mai, până sâmbătă, 05 mai, între orele 10:00 – 18:00 şi duminică, 06 mai, între orele 10:00 – 14:00.
Accesul vizitatorilor se poate face pe bază de bilet de intrare (preţ: 5 lei / persoană) sau invitaţie online gratuită (disponibilă în curând la www.agraria.info.ro ), iar studenţii pot intra gratuit pe baza de legitimaţie de student vizată.