Adama
Vinasa Rompak

INDAGRA, ALIMENTA, EXPO DRINK&WINE şi ALL PACK 2012 au atras peste 50.000 de vizitatori

Publicat: 06 noiembrie 2012 - 10:25
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Recent încheiatele ediţii INDAGRA, ALIMENTA, EXPO DRINK&WINE şi ALL PACK, desfăşurate la ROMEXPO au înregistrat un nou record: peste 50.000 de vizitatori, 600 de firme participante din 30 de tări, peste 22 de conferinţe şi seminarii, zeci de concursuri şi ateliere de mesteşugărit.

“Agricultura românească, cu toate problemele pe care le-a avut, cred că s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp, în primul rând datorită faptului că România este un stat membru al Uniunii Europene, având acces la fonduri europene deosebit de importante, care în anul 2012, un an extrem de greu pentru agricultură, şi-au făcut simţită prezenţa”, a declarat Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

“Dincolo de subvenţii şi susţinerea financiară pentru dezvoltarea agriculturii cred ca oportunităţile de piaţă existente în momentul de faţă ar trebui să dea speranţa fermierilor, fiindcă atât în Uniunea Europeană, cât şi la nivel internaţional exista un potenţial important, cererea de produse alimentare este în creştere şi cred ca agricultorii organizaţi ar trebui să profite mai mult decât au făcut-o până acum de aceste oportunităţi”, a declarat Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Ciolos.

Târgul INDAGRA, organizat în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi desfăşurat sub înalt patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a găzduit la ediţia din acest an peste 400 de firme, din 22 de ţări: Austria, Belgia, Bulgăria, China, Coreea (Sud), Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Cehia, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria şi România, suprafaţa închiriata însumând arealul a 6 pavilioane Romexpo, precum şi toate platformele exterioare, respectiv 30.000 mp.

Evenimentele conexe desfăşurate la ediţia din acest an au fost:

• Forum-urile, seminariile şi concursurile organizate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, evenimente ce au punctat: necesitatea dezvoltării cercetării şi inovării în sectorul agricol, implementarea de noi tehnologii, combaterea efectelor schimbărilor climatice, obţinerea de informaţii reale de la marii producători agricoli. De asemenea, au fost propuse măsuri care să ducă la creşterea transparenţei şi la regularizarea pieţelor agricole prin consolidarea sistemului de informaţii al pieţelor lansat cu ocazia reuniunii G20 în 2011.
• Concursul Naţional de Taurine "Miss Văcuţa" - câştigatoarea din acest an a titlului fiind un reuşit exemplar din rasa Holstein, provenit de la ferma Agrimat Matca din Galaţi, cu producţie anuală de 10.000 l lapte. Deşi un astfel de exemplar nu este disponibil spre vânzare, valoarea acestuia poate depăşi cu uşurinţa 20,000 de euro. În cadrul concursului au participat peste 80 de exemplare din nouă rase “Concursul din acest an a adus un plus de valoare faţă de ediţiile precedente prin calitatea materialului genetic şi prin înscrierea în cărţile de rasă”, a spus Gheorghe Neaţa, Director General al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein România.
• Salonul de Păsări Rare organizat de către Uniunea Crescătorilor de Păsări din România.
• Expoziţia celor mai valoroase rase de ovine, caprine, cabaline şi bovine, prezentate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie.

indagra-2012-view_b

De asemenea, peste 200 de companii din 19 ţări au expus în Pavilionul Central pe o suprafaţă totală de 8.000 mp în cadrul ALIMENTA - Târg Internaţional pentru industria alimentară, ALL PACK - Târg Internaţional pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice şi EXPO DRINK&WINE - Târg de vinuri şi băuturi alcoolice, completând tematica INDAGRA şi oferind astfel, cadrul ideal de ofertare, negociere şi contractare dintre cele mai mari companii şi publicul specialist.

Vizualizat: 2451 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

SkyLine Events și Expo Industry Satu Mare invită profesioniștii și pasionații din domeniul agrar la Agro Expo Satu Mare

SkyLine Events și Expo Industry Satu Mare invită profesioniștii și pasionații din domeniul agrar la Agro Expo Satu Mare

04 noiembrie 2024 - 09:46

În perioada 6-9 Martie 2025 se va desfășura Agro Expo Satu Mare, un eveniment de excepție dedicat promovării și prezentării utilajelor agricole, echipamente pentru ferme, gradină, zootehnie și industrie alimentară.

Licitație de tauri și show măcelăresc la Zilele Aberdeen Angus în România 2024

Licitație de tauri și show măcelăresc la Zilele Aberdeen Angus în România 2024

17 iunie 2024 - 00:01

Ediția a III-a a evenimentului "Zilele Aberdeen Angus în România" se desfășoară în perioada 21-22 iunie 2024, în județul Mureș. Vezi programul evenimentului, pe zile.

FarmConect este un altfel de târg! Mergem cu toţi oamenii din fermă. – Mihai Silviu, preşedinte ACCPT Ialomiţa

FarmConect este un altfel de târg! Mergem cu toţi oamenii din fermă. – Mihai Silviu, preşedinte ACCPT Ialomiţa

30 august 2023 - 11:22

Mihai Silviu, preşedinte ACCPT Ialomiţa: Vom merge la târgul FarmConect împreună cu toţi oamenii din ferma mea.

Peste 300 de firme la Agromalim 2023, în perioada 7-10 septembrie!

Peste 300 de firme la Agromalim 2023, în perioada 7-10 septembrie!

24 august 2023 - 23:54

Agromalim, cea mai mare expoziţie de agricultură din vestul ţării, se desfășoară în perioada 7-10 septembrie 2023, la centrul expoziţional Arad, sub patronajul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

„FarmConect România creşte, avem multe elemente de noutate!” – Alina Creţu, Director Executiv FAPPR

„FarmConect România creşte, avem multe elemente de noutate!” – Alina Creţu, Director Executiv FAPPR

24 august 2023 - 11:14

Alina Creţu, Director Executiv FAPPR: „FarmConect România 2023 este o ediţie pe care am aşteptat-o şi am pregătit-o încă de la încheierea ediţiei de anul trecut. 

Marcel Ciolacu: 'Apartenenţa la UE este un avantaj pentru fermierii români!'

Marcel Ciolacu: 'Apartenenţa la UE este un avantaj pentru fermierii români!'

27 octombrie 2022 - 12:34

În pofida unui an extrem de greu, marcat de războiul din Ucraina, de criza energetică şi de secetă, producţia de grâu este dublă faţă de necesarul de consum al României, a constatat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Agromalim 2022: Programul evenimentelor pentru fermieri!

Agromalim 2022: Programul evenimentelor pentru fermieri!

29 august 2022 - 15:01

Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din vestul ţării, se desfăşoară în perioada 1 - 4 septembrie 2022, la Expo Arad. AGROINFO vă prezintă programul evenimentelor şi conferinţelor organizate în acest an pentru fermierii care vor vizita târgul.

Ce ar fi vrut să-i transmită Călin Fărgaciu consului Ungariei la Cluj!?

Ce ar fi vrut să-i transmită Călin Fărgaciu consului Ungariei la Cluj!?

08 mai 2022 - 14:13

Prezenţă constantă la AGRARIA, de care este alături încă de la prima ediţie, Călin Fărgaciu a venit anul acesta în expoziţia de la Jucu pentru a vedea noile tehnologii şi pentru a-şi consolida relaţiile cu furnizorii de echipamente agricole.

Oierii din Hațeg au sărbătorit

Oierii din Hațeg au sărbătorit "BREAZA - Regina Ţurcanelor" + GALERIE FOTO

03 octombrie 2021 - 21:42

Conform tradiţiei, în prima zi a lunii octombrie, la Toteşti, în judeţul Hunedoara, de ziua comunei, e mare sărbătoare pastorală: expoziţia şi târgul de ovine "BREAZA - Regina Ţurcanelor". 

Program şi condiţii de acces la Agromalim 2021

Program şi condiţii de acces la Agromalim 2021

31 august 2021 - 23:54

Condiţii de acces pentru vizitatori la Agromalim, cel mai mare târg de agricultură din vestul ţării, care se desfăşoară în perioada 2 - 5 septembrie 2021, la Expo Arad. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii