PREŞEDINTELE A VORBIT CU AGROINFO. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi-a făcut timp pentru a vizita Indagra, în cea de a patra zi de expoziţie. Pe parcursul celor câteva zeci de minute petrecute la Romexpo, acesta a discutat cu expozanţii şi a avut chiar curiozitatea de a urca într-un tractor.
Prezenţă mai discretă decât cea a actualului preşedinte, Klaus Iohannis, care a fost urmărit de o armată de jurnalişti pe parcursul vizitei sale la Indagra, în prima zi, Traian Băsescu a făcut un tur printre standurile expozanţilor, s-a lăsat fotografiat de mulţime şi s-a interesat de situaţia agriculturii româneşti.
Fermier cu acte, fostul şef de stat s-a oprit apoi la standul NHR Agropartners, a urcat într-un tractor Deutz-Fahr 9340 TTV, iar Florin Neacşu s-a oferit să-i fie ghid, însoţindu-l în cabină, unde i-a prezentat câteva dintre caracteristicile acestui „monstru” pe patru roţi. Mai în glumă, mai în serios, l-am întrebat dacă este interesat de achiziţia unui tractor, iar Traian Băsescu ne-a replicat că deocamdată se gândeşte la un tractor de putere mică.
„Mă interesază dotarea pentru o fermă de 290 de hectare. Acest tractor (în care a urcat - n.r.) este mai luxos în unterior decât multe autoturisme. Pe mine mă interesează însă un tractor de dimensiune mai mică”, ne-a declarat în exclusivitate fostul preşedinte al României, vădit impresionat de experienţa trăită.
Pe parcursul vizitei sale la Indagra, Traian Băsescu a fost în permanenţă însoţit de Valeriu Steriu, fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.