Cea de a doua ediţie a Salonului Naţional VINTEST va fi un eveniment dinamic care va prezenta, pentru cunoscători, vinul din trei perspective - artă, cultură şi civilizaţie a spus Lucia Pîrvu, director VINVEST.
“Mi-aş fi dorit să avem mai mulţi participanţi la această ediţie a VINTEST, dar important este că avem acoperite toate zonele viticole ale ţării. Ne dorim să fie, însă, un salon adresat, în principal, specialiştilor şi cunoscătorilor. Astfel, timp de trei zile, între 12 şi 14 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, vom organiza standuri lucrative, cu demonstraţii pe toate sectoarele expozanţilor. Toţi iubitorii vinului vor avea posibilitatea să deguste gratuit sutele de vinuri expuse de producătorii români şi de invitaţii din străinătate”, a precizat Lucia Pîrvu.
Şi de această dată, gastronomia ocupă un loc special la VINTEST 2012, unde maeştri bucătari, cofetari şi patiseri vor face demonstraţii şi vor concura, sub privirile vizitatorilor, în Cupa României în artă culinară. De asemenea, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR) şi ai Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) vor prezenta vinurile autohtone.
Pentru a înţelege mai bine care este secretul îmbinării vinului cu mâncarea, renumiţi somelieri vor prezenta publicului arta degustării vinului şi asocierea acestuia cu mâncarea.
Organizatorii Salonului vor reedita, şi la această ediţie, Tombola Horeca, concursul care se adresează exclusiv persoanelor care lucrează în industria hotelieră, restaurante şi catering. Premiul constă în cantitatea de vin egală cu greutatea câştigătorului. La prima ediţie, organizatorul a fost nevoit să ofere, pentru această tombolă, 90 de litri de vin. sursa: Agerpres