Sărbători creştine în perioada 23 – 29 decembreie 2013. Crăciunul – Naşterea Domnului

23 L Sfinţii 10 mucenici din Creta Post
24 M Sfânta Muceniţă Eugenia; (Ajunul Crăciunului)
25 M † Crăciunul - Naşterea Domnului Hărţi
26 J † Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana
27 V † Sfântul Arhidiacon Ştefan Harţi
28 S Sfinţii 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia
29 D Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod - Ap. Gălăteni I, 11-19Ev. Matei II, 13-23glas 2, voscr. 5
Fuga în Egipt - Duminica după Naşterea Domnului - Ap. Gălăteni I, 11-19Ev. Matei II, 13-23glas 2, voscr. 5

Crăciunul - Naşterea Domnului

Cel dintâi praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieţii Mântuitorului, este Naşterea, numită în popor şi Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

Deşi sărbătorită în toată lumea creştină, totuşi, la început era deosebire între creştinii din Apus şi cei din Răsărit, în ceea ce priveşte data acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puţin de prin sec. III, Naşterea Domnului se serba, ca şi azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiţii, după care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. evanghelist Luca ne spune că s-a întâmplat Naşterea Domnului (Luca II, 1), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei).
De asemenea, după Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixează ziua naşterii Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).

Se consideră că Sărbătoarea Naşterii s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului, serbându-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ţinut cu acel prilej celebra predica festivă, care va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Naşterii ("Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!...").
Tot în legătură cu fenomenele naturii erau şi sărbătorile de iarnă ale romanilor, ca Saturnaliile (sărbătoarea lui Saturn) şi Juvenaliile (sărbătoarea tinerilor sau a copiilor), care cădeau cam în acelaşi timp. De aceste sărbători ale strămoşilor noştri romani erau legate o mulţime de datini şi obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le păstrează până azi, dar le-a pus în legătură cu Naşterea Domnului şi le-a împrumutat sens şi caracter creştin, ca de exemplu: colindele, sorcova, pluguşorul s.a., la care cu timpul s-au adăugat şi altele, de origine şi concepţie pur creştină, ca: Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai scumpe şi mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.

În ceea ce priveşte modul sărbătoririi, ziua Naşterii Domnului, fiind privită ca una dintre cele mai mari sărbători creştine, era prăznuită cu mare solemnitate. În ziua precedentă se ajuna (obicei existent încă din sec. IV), se făcea slujba în cadrul căreia se botezau catehumenii, ca şi la Paşti şi la Rusalii, şi se citeau Ceasurile mari sau împărăteşti, numite aşa pentru că la Bizanţ luau parte la ele şi împăraţii, iar la noi domnitorii cu toată curtea lor. Tot în ajun, slujitorii Bisericii (preoţii şi cântăreţii) umblau, ca şi azi, cu icoana Naşterii pe la casele credincioşilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit şi postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufletească pentru întâmpinarea sărbătorii. Ziua sărbătorii însăşi era zi de repaus; până şi sclavii erau scutiţi în această zi de corvezile obişnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele şi jocurile de teatru şi cele din palestre şi circuri. Era interzisă, de asemenea, plecarea genunchilor, atât în ziua Naşterii cât şi în tot timpul până în ajunul Bobotezei, regulă pe care, în virtutea tradiţiei, o păstrează până astăzi cărţile noastre de slujbă. sursa: creştinortodox.ro