Primul for naţional reprezentativ pentru fermele mici şi gospodăriile ţărăneşti din România îşi prezintă, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român Bucureşti, viziunea confederaţiei despre dezvoltare rurală şi rolul micului fermier.
“Credem că este un moment important pentru milioanele de mici fermieri din România care au acum ocazia să îşi facă auzită vocea. Forul naţional care îi reprezintă - Confederaţia Asociaţiilor Ţărăneşti din România (CATAR) a fost înfiinţat recent, la iniţiativa mai multor organizaţii din ţară. (...) Nouă ne este clar că, într-o lume din ce în ce mai angoasată de siguranţa alimentară, trebuie restabilite legăturile directe dintre consumatori şi producători, dintre cel care cumpără lapte, carne sau ouă pentru a-şi hrăni sănătos familia şi cel care le produce”, au precizat reprezentanţii CATAR.
Prin nou înfiinţata asociaţie, gospodăriile ţărăneşti şi fermele mici din România vor putea susţine în faţa autorităţilor un punct de vedere comun privind nevoile lor în viitoarea perioadă de programare financiară PAC 2014-2020. CATAR va reprezenta peste trei milioane de oameni în faţa autorităţilor, venind şi cu un set concret de propuneri, printre care includerea de măsuri specifice de finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru următoarea perioadă de programare 2014 - 2020, pentru tinerii fermieri şi agricultura de munte.
CATAR a fost înfiinţată în decembrie 2012. Până acum, 10 organizaţii reprezentând micii fermieri şi gospodăriile ţărăneşti s-au afiliat Confederaţiei. Printre acestea se numără Federaţia Agricultorilor de Munte Dorna, Asociaţia Agrom Ro, Fundaţia Agapis, Asociaţia de Cooperare Intercomunitară Valea Someşului, Asociaţia Agricultorilor Maghiari din România, Fundaţia Adept Transilvania, Asociaţia Tinerilor Fermieri Olt, Asociaţia Fermierilor din România, Federaţia Agricultorilor Fermierul, Asociaţia Producătorilor Agricoli. sursa: Agerpres