Adama
Vinasa Rompak

APIA România a semnat Acordul de cooperare cu MVH din Ungaria

Publicat: 12 decembrie 2011 - 19:05
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din România şi Agenţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (MVH) din Ungaria au semnat miercuri, 7 decembrie 2011, la Budapesta, Acordul de Cooperare. Noul acord a fost semnat de Directorul General APIA, Florin Marius FAUR şi de Preşedintele MVH, Peter PALKOVICS.

Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de doi ani şi vizează schimbul de experienţă între experţii celor două agenţii de plăţi, în domenii de interes pentru ambele părţi: plăţile directe, controalele pe teren, respectiv clasic şi teledetecţie, măsurile din domeniul pieţei interne şi respectiv al comerţului exterior, aspecte privind activităţile de monitorizare şi raportare, aspecte financiare şi IT, se arată în comunicatu de presă al APIA.

Potrivit sursei citate, semnarea acestui acord reprezintă una din măsurile luate de APIA care au drept scop îmbunătăţirea continuă a mijloacelor şi metodelor de aplicare a politicilor comunitare în sectorul agricol, adoptarea unor noi modele de bune-practici, precum şi analiza şi adaptarea poziţiei părţilor, referitor la unele aspecte tehnice, cu privire la modificările propuse odată cu lansarea dezbaterilor pentru stabilirea Politicii Agricole Comune după 2013.

De asemenea, cu această ocazie a avut loc şi o întâlnire de lucru între reprezentanţii APIA şi respectiv MVH cu tema „Controale pe teren şi controale prin teledetecţie” - un punct deosebit de important pentru activitatea celor două agenţii.

Agenţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (MVH) din Ungaria este instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate măsurilor de piaţă, măsurilor de dezvoltare rurală şi măsurilor de sprijin pe suprafaţă, finanţate din FEGA şi FEADR.

Vizualizat: 4983 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Întâlniri la MADR. Reprezentanţi din Cehia, Polonia şi Iran au participat la discuţii despre noua PAC

Întâlniri la MADR. Reprezentanţi din Cehia, Polonia şi Iran au participat la discuţii despre noua PAC

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Valeriu Tabără, s-a întâlnit cu Juraj Chieml, ministrul adjunct pentru agricultură din Cehia. Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), joi, 8 decembrie 2011.

În Venezuela, guvernul a confiscat 3,6 milioane hectare de teren în zece ani

În Venezuela, guvernul a confiscat 3,6 milioane hectare de teren în zece ani

Guvernul venezuelean, condus de Hugo Chavez, a confiscat, în ultimii zece ani, peste 3,6 milioane hectare de teren, a anunţat duminică agenţia oficială de presă AVN.

Tabără: România ar putea avea probleme cu producţiile agricole în 2012

Tabără: România ar putea avea probleme cu producţiile agricole în 2012

România ar putea avea probleme cu producţiile agricole în 2012, dacă până la sfârşitul lunii martie nu vom avea refăcută rezerva de apă din sol, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

Ministrul Agriculturii a participat la Prima reuniune a Consiliului Naţional al Muntelui

Ministrul Agriculturii a participat la Prima reuniune a Consiliului Naţional al Muntelui

Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, a participat vineri, 9 decembrie 2011, la prima reuniune a Consiliului Naţional al Muntelui, eveniment organizat de Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senatul României în colaborare cu Forumul Montan din România. 

Proiect european de peste 734.000 de lei pentru instruirea angajaţilor din Ministerul Agriculturii

Proiect european de peste 734.000 de lei pentru instruirea angajaţilor din Ministerul Agriculturii

150 de angajaţi din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, dar şi specialişti din teritoriu vor beneficia de instruire profesională în cadrul unui proiect co-finanţat din Fondul Social European, în valoare de peste 734.000 de lei, pentru îmbunătăţirea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor şi dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor personalului Ministerului Agriculturii.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii