Naşterea Domnului – Crăciunul. Sărbători creştine în perioada 24 – 30 decembrie 2012

24 L Sfânta Muceniţă Eugenia; (Ajunul Crăciunului)
25 M † Crăciunul - Naşterea Domnului
26 M † Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana Harţi
27 J † Sfântul Arhidiacon Ştefan
28 V Sfinţii 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia Harţi
29 S Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod
30 D Sfanta Muceniţă Anisia - Ap. Galateni I, 11-19Ev. Matei II, 13-23glas 5, voscr. 8
Fuga în Egipt - Duminica după Naşterea Domnului - Ap. Galateni I, 11-19Ev. Matei II, 13-23glas 5, voscr. 8

Crăciunul - Naşterea Domnului

Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieţii Mântuitorului, este Naşterea, numită în popor şi Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II,.1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

În mentalitatea creştină primitivă, moştenită de la lumea veche, accentul se punea pe ziua morţii şi a învierii divinităţilor adorate, iar nu pe ziua naşterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat mai tot în jurul morţii şi al învierii Sale. Calendarele creştine păstrează de asemenea în amintirea posterităţii, nu datele naşterii mucenicilor şi ale Sfinţilor, ci datele morţii lor. De aceea, Naşterea Domnului este considerată în general ca o sărbătoare de origine mai nouă decât Pastile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente pana pe la sfârşitul secolului III, când - după o tradiţie consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian şi Maximian, o mare mulţime de creştini au pierit arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, în care ei se adunaseră sa prăznuiască ziua Naşterii Domnului.

Se consideră că sărbătoarea Naşterii s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului, serbându-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ţinut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonului Naşterii ("Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!...").

Peste câţiva ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului şi la Antiohia, după cum dovedeşte Omilia la Naşterea Domnului, ţinută la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur în 386 şi amintita mai înainte. În Constituţiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfârşitul, secolului IV, Naşterea Domnului e numărată ca cea dintâi dintre sărbători, recomandându-se serbarea ei la 25 decembrie, iar în alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintită ca o sărbătoare deosebită de cea a Epifaniei. Cu timpul şi anume prin prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Naşterii a fost introdusă şi în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, generalizându-se astfel în creştinătatea răsăriteana. Numai armenii serbează încă până astăzi Naşterea Domnului tot la 6 ianuarie (odată cu Botezul Domnului), ca în vechime.

În ceea ce priveşte modul sărbătoririi, ziua Naşterii Domnului, fiind privită ca una dintre cele mai mari sărbători creştine, era praznuită cu mare solemnitate. În ziua precedentă se ajuna (obicei existent încă din sec. IV), se făcea slujba în cadrul căreia se botezau catehumenii, ca şi la Paşti şi la Rusalii şi se citeau Ceasurile mari sau împărăteşti, numite aşa pentru ca la Bizanţ luau parte la ele şi împăraţii, iar la noi domnitorii cu toată curtea lor. Tot în ajun, slujitorii Bisericii (preoţii şi cântăreţii) umblau, ca şi azi, cu icoana Naşterii pe la casele credincioşilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit şi postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufletească pentru întâmpinarea sărbătorii. Ziua sărbătorii însăşi era zi de repaus; pana şi sclavii erau scutiţi în această zi de corvezile obişnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele şi jocurile de teatru şi cele din palestre şi circuri. Era interzisă, de asemenea, plecarea genunchilor, atât în ziua Naşterii cat şi în tot timpul până în ajunul Bobotezei, regulă pe care, în virtutea tradiţiei, o păstrează până astăzi cărţile noastre de slujbă. Sursa: crestinortodox.ro