KWS+
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

La pas prin SATUL ROMÂNESC!

Publicat: 04 mai 2017 - 15:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Turiştii au lăsat marea şi au venit la Corbi de 1 Mai!

Comunitatea din Corbi, judeţul Argeş, a primit în cadrul evenimentului „1 Mai Antreprenoresc la Corbi”mulţi turişti interesaţi să cunoască obiectivele, produsele şi povestea frumoasă pe care comuna musceleană le are de oferit. 

Evenimentul a fost susţinut de echipa Antreprenoreşti – Adoptă un sat, un proiect al fundaţiei Romanian Business Leaders, care a selectat comuna Corbi din peste 30 de alte localităţi candidate din regiune, cu un potenţial real de creştere a PIB-ului prin turism şi prin contribuţiaoamenilor gospodari.
Evenimentul “1 Mai Antreprenoresc la Corbi” s-a desfăşurat în zilele de 30 aprilie – 1 mai 2017 şi a însemnat o călătorie prin bogăţiile culinare, istorice şi naturale ale comunei aflată în apropierea munţilor Făgăraş. Acesta face parte dintr-o serie de iniţiative ale liderilor comunei de a face cunoscută localitatea.
Obiectivele vizitate de către turişti au fost Mănăstirea Corbii de Piatră (sat Jgheaburi), casele memoriale ale partizanilor şi Râpa Partizanilor (sat Poienărei), aceştia fiind primiţi cu un târg de produse locale, dar şi cu o petrecere câmpenească ce a inclus mâncare la ceaun, făcută ca la bunica acasă, cu reprezentaţii ale ansamblurilor folclorice locale şi un foc de tabără.

”A fost pitoresc. Am cunoscut o altă faţetă, una mai apropiată de tradiţie şi spiritualitate, având în prim plan Mănăstirea Corbii de Piatră, un schit rupestru unic în ţara noastră, aş putea spune. Corbi este o comunitate care primeşte cu mâinile largi oamenii şi cred că este o atitudine foarte bună în atragerea de noi turişti.” ne spune Elena Pâslaru, co-fondatoare The Cover, agenţie de PR şi membru în echipa Antreprenoreşti- Adoptă un Sat. “Mi-a plăcut că au fost prezenţi în cadrul unui mic târg şi câţiva producători locali, atât de brânzeturi, sucuri naturale, dulceţuri, pastramă, cât şi câţiva artizani locali, de costume populare şi ii, dar şi de sculptură în lemn” completează un alt participant la eveniment.

1-Mai-Antreprenoresc-la-Cor_b

Însă nu doar turiştii au fost impresionaţi de eveniment, ci şi localnicii, care au fost implicaţi activ în prezentarea atracţiilor din comună sau a produsele savuroase realizate chiar de ei, precum brânza de burduf, telemeaua, pastrama, sucurile şi gemurile de fructe.

O parte dintre cei care păstrează cu succes tradiţiile, precum artizanii de costume populare sau meşteşugarii care sculptează lemnul, au oferit demonstraţii celor prezenţi. Ion Rodoş, artist în sculptura în lemn care ţine ore de sculptură alături de elevii claselor I-VIII la şcoala locală, dar şi tabere tematice în comună sau la Muzeul Satului din Bucureşti, a atras copiii prezenţi încântaţi de felul în care lemnul este prelucrat.
“Astăzi, pentru promovarea comunei noastre am venit cu produsele de casă, cu ţuica mea de la Poienărei făcută din livezile noastre, cu brânza de la oile noastre. Comuna Corbi deţine cel mai mare număr de ovine din România. Având în vedere că are un număr atât de mare de oi, eu cred că ar ajuta să existe şi un branding comun care să reunească produsele rezultate de la aceste animale, şi nu numai” ne spune Maria Baciu, sat Poienărei, comuna Corbi.
Maria a devenit parte din comuna Corbi prin căsătoria cu Virgil Baciu, primarul comunei

Din seria de evenimente pregătite de comunitatea din Corbi este şi ”Rapsodia Pastorală”,moment ce marchează urcarea oilor la munte şi care va avea loc în data de 28 mai a.c.. Şi acest eveniment este susţinut cu mult entuziasm de echipa Antreprenoreşti - Adoptă un sat, care salută iniţiativa liderilor din local.

Vizualizat: 1393 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Exclusiv. ASOCIAŢIA PRESEI AGRICOLE din România organizează PRIMA DEZBATERE internaţională cu tema

Exclusiv. ASOCIAŢIA PRESEI AGRICOLE din România organizează PRIMA DEZBATERE internaţională cu tema "PACTUL VERDE"!

06 mai 2021 - 15:19

Evenimentul "GREEN DEAL - PACT şi IMPACT", se va desfășura la data de 12 mai 2021, pe platforma ZOOM Pro, și este dedicat membrilor Asociaţiei Presei Agricole din România (A.P.A.R.), jurnaliști, comunicatori și reprezentanți ai sectorului agricol care doresc să afle în exclusivitate, direct de la invitații speciali ai conferinţei, cele mai calde informații în ceea ce privește viitoarea reformă agricolă europeană.

Tradiţii şi obiceiuri în Sâmbăta Mare

Tradiţii şi obiceiuri în Sâmbăta Mare

01 mai 2021 - 05:55

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale, definitivează curăţenia şi fac ultimele retuşuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Înviere şi în zilele de Paşti.

Săptămâna Mare. Tradiții și sărbători

Săptămâna Mare. Tradiții și sărbători

26 aprilie 2021 - 07:20

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor reprezintă perioada cuprinsă între Duminica Floriilor, anul acesta la 25 aprilie, şi până în Sâmbăta Mare, respectiv 1 mai 2021, şi are rolul de a pregăti credincioşii pentru Învierea Mântuitorului.

AGRITECHNICA reprogramată pentru martie 2022

AGRITECHNICA reprogramată pentru martie 2022

29 martie 2021 - 12:49

Datorită pandemiei Covid-19, Societatea Agricolă Germană (DLG) a anunţat reprogramarea târgul Agritechnica care ar fi trebuit să se desfăşoare în noiembrie 2021. Atât DLG, cât şi VDMA (Asociaţia constructorilor de maşini agricole) împreună cu comitetul consultativ al expozanților Agritechnica au ajuns la concluzia că în prezent există o incertitudine privind evoluţia viitoare a condiţiilor de securitate sanitară pentru planificarea expoziției în noiembrie anul actual. Noile date pentru Agritechnica sunt 27 februarie - 5 martie 2022.

Grupul SDF anulează participarea la evenimentele internaţionale din 2021

Grupul SDF anulează participarea la evenimentele internaţionale din 2021

25 martie 2021 - 12:04

Same Deutz-Fahr este al doilea mare nume din industria constructorilor de maşini agricole care a anunțat că nu va participa la niciun târg internaţional în Europa anul acesta, inclusiv EIMA (19-23 octombrie) în Italia și Agritechnica (14-20 noiembrie) în Germania.

EuroTier / EnergyDecentral DIGITAL 2021

EuroTier / EnergyDecentral DIGITAL 2021

10 februarie 2021 - 19:01

EuroTier /EnergyDecentral 2021 şi-a deschis "virtual" porţile ieri, 9 februarie, iar platforma digitală a târgului va fi disponibilă "live" până vineri, 12 februarie. În prima zi peste 11.000 de vizitatori înregistraţi pe platforma digitală DLG au intrat în contact cu produsele și serviciile celor aproximativ 1.200 de expozanți. De asemenea, există un interes deosebit şi pentru cele peste 85 de evenimente de specialitate pe teme actuale şi inovatoare din domeniile creșterii animalelor și producerii de energie.

John Deere NU va participa la AGRITECHNICA 2021

John Deere NU va participa la AGRITECHNICA 2021

05 februarie 2021 - 11:24

Conform tradiţiei, cel mai mare târg din lume pentru utilaje agricole, Agritechnica, urmează să aibă loc în perioada 14-20 noiembrie 2021. Organizatorul expoziției, DLG (Societatea Germană pentru Agricultură) așteaptă mai mult de 2.000 de expozanți în Hanovra, iar mulţi producători de maşini agricole şi-au anunţat deja participarea. În aceste condiţii, John Deere, unul dintre liderii mondiali în domeniu, tocmai a anunţat că nu va participa la următoarea ediție Agritechnica datorită pandemiei COVID.

FERMIER ÎN LINIA ÎNTÂI! CALENDAR EVENIMENTE 2021!

FERMIER ÎN LINIA ÎNTÂI! CALENDAR EVENIMENTE 2021!

03 februarie 2021 - 18:03

EVENIMENT! Boro Communication continuă și-n anul 2021 organizarea unui set de evenimente sub sloganul Fermier în Linia Întâi.

ȘEFUL APIA, MESAJ PENTRU FERMIERI!

ȘEFUL APIA, MESAJ PENTRU FERMIERI!

02 decembrie 2020 - 09:19

EVENIMENT! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și-a lansat pe data de 1 decembrie 2020 primul număr al revistei APIAGRICULTURĂ. Directorul general APIA, Adrian Pintea, are un mesaj pentru fermierii români.

PRIMUL RAFT CU CARNE DE PORC 100% ROMÂNEASCĂ! PRIMUL PROGRAM PORC NĂSCUT ȘI CRESCUT 100% ÎN ROMÂNIA!

PRIMUL RAFT CU CARNE DE PORC 100% ROMÂNEASCĂ! PRIMUL PROGRAM PORC NĂSCUT ȘI CRESCUT 100% ÎN ROMÂNIA!

22 noiembrie 2020 - 05:19

PREMIERĂ! Kaufland este primul lanț de magazine care vinde pe raftul românesc carne provenită de la porcii născuți și crescuți în România. Carne de porc 100% românească. Retailerul lansează joi, 26 noiembrie, primul program Porc născut și crescut 100% în România.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței

Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței

În Ferma Wagner, roboții își scot singuri cheltuiala! Pornind de la un efectiv matcă de numai 18 vaci, câte existau în fermă la momentul în care a preluat frâiele acestui business, Virigil Andru deţine astăzi o turmă de 140 de animale iar tehnica robotizată de muls, pe care a achiziţionat-o recent, îi conferă avantajul de a funcţiona cu un număr foarte mic de angajaţi. De altfel, robotul de muls DeLaval, pentru care a plătit aproximativ 130.000 de euro, reprezintă cea mai mare şi cea mai importantă investiţie din fermă, asigurând azi mulsul a 60 de vaci, cu o producţie medie zilnică de 27 de litri de lapte pe cap de animal. 

Reporter: Liviu Gordea
Imagine: Daniela Radiș

Semănătoarea TUME Nova Combi Star 4000 Grădina lui Piper - o livadă intensivă, irigată și protejată KRONE BiG Pack – Randament și densitate!

Bancul zilei

Ce păţeşte un hoţ...

Ce păţeşte un hoţ...
Un hoţ intră într-o casă şi începe să fure. Detalii