Şaizeci de vaci de lapte urmează să pască într-o fermă plutitoare pe apele portului olandez Rotterdam. Aşa arată agricultura viitorului. Proiectul se numără printre noutățile prezentate la Eindhoven, Olanda, în cadrul unei expoziții despre ultimele tehnologii alimentare.
Proiectarea fermei plutitoare a început în luna octombrie 2015, iar construirea este programată să înceapă în iunie 2016. Ferma, prima de acest fel din lume, ar putea fi inaugurată la începutul anului 2017, susţin dezvoltatorii proiectului. Aceştia afirmă că ferma plutitoare va fi „sustenabilă” și „autosuficientă”. De exemplu, la nivelul inferior al fermei vor fi cultivate plante furajere, care vor crește datorită luminii artificiale produse de lămpi LED.
În ultimele nouă luni, cei care au proiectat ferma plutitoare au lucrat cu universitatea din Rotterdam şi cu producătorul de instalaţii de iluminat Philips pentru a testa astfel de lămpi. Într-unul dintre experimentele realizate, au reuşit să producă cca. 15% din necesarul de furaje al fermei şi speră că vor reuşi să crească până la 20%. Pentru a produce aceeaşi cantitate de furaje pe teren, ar fi nevoie de o suprafaţă de 30-50 de ori mai mare, susţin dezvoltatorii proiectului.
Aceştia mai afirmă că iarba pe care o vor produce în ferma plutitoare va conţine mai multe vitamine decât cea de pe pajiştile naturale şi îi va ajuta, astfel, să producă un lapte mai sănătos. În interiorul fermei, fiecare vacă va avea un spaţiu de aproape 15 mp, mai mult decât în fermele industriale.
De asemenea, vor fi folosiţi roboţi pentru a selecta dejecţiile lichide de cele solide. O parte din acestea vor fi transformate în fertilizanţi, iar o parte din dejecţiile solide vor fi utilizate pentru a produce energie termică şi electrică pentru fermă.
Obiectivul construirii fermelor pe apă este de „a răspunde necesității de a produce alimente în oraș”, rezolvând problema lipsei de spațiu, și de a cultiva aproape de consumator, pentru a evita impactul pe care transportul îl are asupra mediului.
Dezvoltatorii proiectului vor ca ferma plutitoare să fie şi o platformă educaţională, unde elevii şi studenţii vor putea vedea cum sunt produse laptele şi lactatele.
Floating Farm, dezvoltatorul proiectului, este o cooperare între trei companii: Courage – institutul olandez de inovare în agricultură şi sectorul creşterii vacilor de lapte, Uit Je Eigen Stad – lider naţional în agricultura urbană şi Beladon – companie olandeză care furnizează sisteme de plutire. Din boardul de conducere al Floating Farm fac parte preşedintele companiei Lely, furnizor de echipamente zootehnice şi preşedintele Priva, companie de automatizări industriale.
Expoziția „Food to Be”, desfăşurată în Eindhoven, Olanda, în perioada 31 mai - 5 iunie 2016, a reunit companii și centre de cercetare olandeze din domeniul agroalimentar, cu proiecte în curs sau deja realizate. Expoziţia a fost deschisă de secretarul de stat în Ministerul olandez al Economiei, Martijn van Dam, în prezenţa a 27 de miniştri ai Agriculturii din UE. România a fost reprezentată de secretarul de stat în MADR Daniela Giurcă.
(sursa: Agerpres, floatingfarm.nl, theglobaldairy.com, madr.ro)