Pescuitul sturionilor în scop comercial a fost interzis în anul 2006, pentru o perioada de zece ani.
Noul director este detaşat de la Centrul Judeţean APIA Timiş pentru exercitarea temporară a funcţiei publice de director general al Agenţiei de Plăţi.
În ceea ce priveşte producţia de produse ecologice, aceasta a scăzut în 2009 pe segmentul de cereale, la 74.000 tone, de la 90.000 de tone, în timp ce alte categorii, precum legumele si fructele, au înregistrat creşteri.
Şalăul este un peşte la care sezonul de reproducere debutează primăvara când temperatura apei depăşeşte 11 grade Celsius, ceea ce corespunde lunii aprilie.
Potrivit lui Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, această propunere a fost decisă de ministrul agriculturii, Mihail Dumitru, împreună cu secretarii de stat din MADR, criteriul de alegere a noului director fiind competenţa.
Reprezentanţii LAPAR i-au cerut ministrului de resort să nu se autopronunţe în această privinţă până când recolta anului 2010 nu va fi strânsă, pentru că „există riscul ca în urma unor astfel de luări de poziţie, piaţa cerealelor să fie în mod nejustificat distorsionată”, se precizează într-un comunicat transmis de LAPAR.
De asemenea, LAPAR solicită retragerea în mod public a afirmaţiilor privind producţia agricolă din acest an.
De aproape o lună, agricultorii greci au ieşit în stradă pentru a cere subvenţii şi preţuri echitabile la produse, însă guvernul de la Atena susţine că, din cauza deficitului bugetar, nu poate satisface aceste revendicări.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Günter Verheugen, a cerut Greciei să ia măsuri urgente pentru a permite tranzitul liber al vehiculelor la graniţa cu Bulgaria, întrucât obstrucţionarea traficului de persoane şi mărfuri reprezintă „o încălcare a reglementărilor europene”.
Leacuri de la natură
Vâscul alb - creşte ca tufe rotunjoare pe crengile de plop. Înainte de a da boabele aşbe ca de mărgăritar, se culeg frunzele, se usucă la umbră. Se pisează iar praful luat pe un vârf de cuţitaş, de două ori pe zi, lecueşte tusele vechi; e leac bun împotriva întăririi vaselor de sânge (arterioscleroză), o boală gream căci vasele întărite se pot lesne sparge, producând chiar moartea.
Privind la cei peste 73 de milioane de utilizatori ai aplicaţiei FarmVille de pe site-ul social Facebook nu mai există nici un dubiu: este cu siguranţă aceasta şi nu sunt şanse să fie depăşită prea curând. E drept că virtuală şi dependentă de conectarea noastră la internet, ea totuşi reprezintă un spaţiu în care se refugiază foarte multe persoane care în viaţa reală nu au absolut nici o legătură cu mediul rural.
Prin urmare, în perioada 05 februarie - 10 martie 2010 la nivel regional se vor organiza întâlniri cu participarea producătorilor de struguri şi vin, a autorităţilor ale administraţiei publice locale, a presei şi a reprezentanţilor PNVV, cu scopul de a identifica soluţii la actualele probleme naţionale şi regionale ale sectorului vitivinicol.